În Bucureşti fără anestezie

Pentru un bucovinean, Bucureştiul este o lume nouă şi diferită. Mai întâi, el descoperă că graiul muntenesc pe care l-a învăţat la şcoală sub denumirea de „limba română” este vobit rareori corect în capitala acestei limbi.

Apoi, află cu uimire că gândacii de bucătărie nu sunt neapărat o specie tropicală de insecte şi că pepenele este doar un banal harbuz.

În cele din urmă, înţelege că Balcanii nu sunt doar o referinţă literară, ci o realitate gălăgioasă şi, adesea, foarte obositoare. Vă invit, deci, să descoperiţi Bucureştiul alături de Gregor von Rezzori *. Veţi constata cu uimire, poate, că nu s-au schimbat chiar atât de multe în 80 de ani.

Bucureşti, 1933

„Calea Griviţei mă primi cu tot farmecul decrepit al vechilor Balcani. Era o lume în care încă puteai dovedi că eşti bărbat. Aici, doar forţa brută conta – cu atât mai mult cu cât şiretenia îţi întindea curse la tot pasul.

Calea Griviţei era plină de pierde-vară, de trecători, de vânzători ambulanţi, de cerşetori, de oi, de găini, de câini vagabonzi, de birjari care făceau să şfichiuie bicele, de ţărani stând ciorchine în căruțe ce se bălăngăneau, de maşini care claxonau sălbatic”.

„Hotelul era chiar mai sordid decât îmi imaginam. Tipul de la recepţie, nebărbierit, nici măcar nu purta cămaşă, ci doar un maieu şi pantaloni strânşi de o curea deasupra burţii”.

„A cerut să plătesc în avans, 300 de lei. În acea vreme erau o mulţime de monede false de 100 de lei şi vânzătorii le testau lovindu-le de o piatră, ca să vadă dacă sunt bune. Am fost surprins că n-a făcut nimic, mai ales că piatra era în faţa lui”.

„Când am ridicat mâna ca să o strâng în braţe, cineva bătu tare în uşă. <<Această monedă de 100 de lei e falsă!>>. (…) Fata din braţele mele izbucni în râs: <<Dar tu chiar eşti fraier. Nu vezi că încearcă să-ţi plaseze toate monedele lui false?>>”. „Du-te-n pizda mă-tii, jidanule!”, am strigat eu, una din acele înjurături româneşti pe care le auzi la tot pasul, ceea ce nu le face mai puţin jignitoare”.

„Nu ştiu cum am coborât scările ca să ajung la recepţie, dar l-am aşteptat acolo. Am luat piatra pe care testa monedele şi i-am aruncat-o în faţă cu toată forţa de care eram în stare. Chiar dacă a început să urle de durere, orbit, a continuat să lovească, aruncându-mă afară, în stradă, unde am luat-o la fugă ca să-mi salvez pielea”.

„În seara acestei prime zile în Bucureşti, eram plin de umflături şi aveam faţa plină de zgârieturi. Totuşi, după ce m-am întremat cât de cât la hotel, m-am dus să caut o curvă pe Calea Victoriei. Puteai să spui orice despre ea, dar în niciun caz  că e frumoasă; chip dur, păr blond decolorat, limbaj vulgar şi voce slabă”.

„Trei zile mai târziu, cuprins de panică, răsfoiam grăbit anuarul telefonic în căutarea adresei unui medic dermatolog specializat în boli venerice”.

Business

„Compania Afrodita S.A. era una din acele firme pe care astăzi le numim multinaţionale. Chiar şi în acea perioadă, succesul putea duce la o promovare şi putea însemna transferul într-o ţară mai importantă, cu posibilităţi mai mari de formare profesională, sau chiar la sediul central”.

„Firma era condusă de germani din Sudeţi şi de saşi din Transilvania, care impuneau o disciplină de muncă apăsătoare şi complet străină nonşalanţei balcanice”.

„Afrodita S.A. distribuia şi fabrica multe lucruri, de la săpun de Marsilia până la spumă de ras, pastă de dinţi, şampon, cam orice se făcea pe vremea aceea în domeniul igienei şi întreţinerii corporale, totul pe bază de săpun”.

„Treaba unui decorator de vitrine era să expună aceste produse în marile magazine din Bucureşti şi în buticurile de cosmetice şi să pună, în anumite perioade, accentul pe o anumită gamă de articole pentru a atrage atenţia clienţilor.

Pe vremea aceea erau peste 200 de magazine de acest tip. Câteva magazine elegante în apropiere de Palatul Regal şi pe Calea Victoriei; mai multe magazine mari şi cu o cifră de afaceri importantă în zonele comerciale de pe Bulevardul Elisabeta şi din Lipscani, plus micile buticuri care deserveau periferia şi cartierele mărginaşe”.

„Munca mea părea simplă. Elaboram un model de decoraţiuni care să poată să fie aplicat pentru cele mai diverse vitrine şi de orice dimensiune. Apoi luam materialele şi mă duceam la fiecare dintre clienţii companiei Afrodita S.A. Din păcate, aceste magazine distribuiau şi produsele firmelor concurente, ce recurgeau la acelaşi metode ca să tenteze clienţii. (…) Devenise o cursă năvalnică între noi ca să cădem primii peste o potenţială victimă şi să obţinem comanda”.

Politică

„În calitate de subiect al României – adică al Majestăţii Sale regele Carol al II-lea – ştiam şi trebuia să ştiu că era suveranul unei monarhii constituţionale, că la Bucureşti exista un parlament în care se aflau deputaţi ce reprezentau partidul ţărănesc, precum şi pe cel al liberalilor şi naiba ştie care altul, şi era de asemenea o bandă de escroci care îşi petreceau timpul jefuind bugetul ţării.

Existau de asemenea câţiva evrei care erau comunişti şi care erau trataţi din start aşa cum meritau – şi anume ca spioni ruşi şi agents provocateurs.

Însă din fericire existau şi câţiva tineri români care, urmându-l pe şeful lor, un anume domn Cuza  – un nume foarte frumos şi nobil, chiar dacă persoana în cauză doar l-a adoptat – dădeau din când în când câte o chelfăneală zdravănă acestor evrei pentru a-i menţine într-un sentiment de teroare sănătoasă şi pentru a-i împiedica să răspândească propaganda comunistă şi să recurgă la provocări”.

 

Fiţe, mondenităţi

„Tânărul Garabetian era cu câţiva ani mai în vârstă decât mine şi era un personaj frapant. (…) Chiar şi ziua, părul său negru ca pantofii de lac părea că reflectă neoanele cluburilor pe care le frecventa noaptea. (…)

Conducea un Chrysler decapotabil şi era însoţit întotdeauna de femei frumoase de-ţi tăiau respiraţia, cu piept înalt şi ochi inocenţi, pe care le cunoşteam cel mult de pe coperţile revistelor mondene.

L-am felicitat pe domnul Garabetian pentru că are un asemenea fiu. Mi-a respins complimentul cu un gest dispreţuitor. După o scurtă tăcere, a spus:

Veniţi dintr-o familie unde nu există obişnuinţa de presta vreo muncă, de orice fel ar fi ea – nu mă întrebaţi cum ştiu asta, pur şi simplu se vede.

El, continuă domnul Garabetian, fremătând de dispreţ şi arătând cu bărbia înspre locul de unde fiul său tocmai dispăruse, nu vrea să aibă de a face în niciun fel cu munca tatălui său, şi cu atât mai puţin să muncească.

Aţi remarcat cum s-a grăbit să-şi ia rămas bun? Bineînţeles, ştie cine sunteţi şi îi este ruşine să recunoască că este fiul meu. Mă pregăteam să ridic o obiecţie, însă domnul Garabetian mi-a luat-o înainte, respingând-o: Îl văd de două ori pe lună. Prima dată, cum a fost şi astăzi, pentru a-i da banii pe o lună, şi pe la jumătatea lunii, când vine să ceară un avans din banii pe luna următoare”.

* Gregor von Rezzori, „Memoiren eines Antisemiten”, Steinhausen, München, 1979 / „Mémoires d’un antisémite”, Éditions de l’Olivier, Paris, 2003 / Humanitas, 2008

Anunțuri

Despre Franck
My name is Franck. With F from freedom. I'm not saving anyone. I don't forgive anyone. And I don't hate anyone. I'm just surviving to something people usually call "life".

2 Responses to În Bucureşti fără anestezie

  1. kairost says:

    O, ba da, s-au schimbat multe: in primul rand, nu mai suntem subiecti ai Romaniei, mai apoi nu mai putem povesti cu umor, nici macar noi, veneticii si nici nu mai sunt Bucurestii aceia decadenti in care iti poti demonstra masculinitatea.

    Bucurestii sunt acum unisex, iar din decadenta care poate fi si cu iz romantic a disparut gloria la care orice decadenta se raporteaza.

    si mai e ceva: bucovinenii si moldovenii, pentru a le da identitate separata, nu mai vin din provincie cu gustul unei limbi romane corect arcuite.

  2. evelics says:

    Parcă totusi în Bucurestiul de astăzi există putin mai mult„stil”,nu neapărat în sensul bun al cuvântului.Ceva poleială în plus,o siretenie ceva mai„rafinată”si poate brutalitatea în forme ceva mai mascate.În business probabil schimbările se datorează progresului tehnic,pătruns bine,în special în ce priveste tehnica de calcul si comunicarea.În politică nu sunt de asteptat schimbări în vecii vecilor(Caragiale,mereu contemporan),mai putin intoleranta rasială,canalizată acum către romi.În ce priveste fitele si mondenitătile,acestea au fost si vor fi mereu.Ele au azi legătură cu noua scară a valorilor,în vârful careia,în”lumea bună”întâlnesti la tot pasul indivizi agramati,cu capul gol si buzunarul plin.Cred că si provincialii(ex.bucovinenii)care vin în Bucurestiul de azi se adaptează mai usor,inclusiv la limba care se vorbeste aici.O părere;a mea.Multumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: