Puțină muzică politically uncorrect

O melodie și un videoclip la care țin mult, de Mylène Farmer, o franțuzoaică care o face pe nonconformista și uneori chiar reușește. Oricum, realizează niște concerte  excepționale.

Melodia asta îmi aduce aminte de o zicere a lui Cioran: „Femeia este muzică rătăcită în carne”. Enjoy!

Anunțuri

Democrație cu săruturi pe gingii

Abilitatea politică constă în a putea să prevezi ce se va întâmpla mâine, săptămâna viitoare, luna următoare și la anul, pentru ca apoi să poți explica de ce nimic din toate acestea nu s-a întâmplat”. (Winston Churchill)

România, peste ceva vreme

Democrația respiră parcă prin toți porii Bucureștiului, acest amestec suprarealist de Paris, Moscova, Istanbul și Bombay. Oamenii merg grăbiți pe străzi, fiecare către o țintă doar de el știută, zgribuliți în geci și paltoane.

E o dimineață superbă de iarnă. Începe telejurnalul de la 10. O voce optimistă începe să turuie: “La nici zece zile de la învestire, guvernul Ponta-Antonescu/Antonescu-Ponta a obținut prima victorie pe plan economic: a renegociat acordul cu FMI în condiții mult mai favorabile decât regimul Băsescu.

Astfel, TVA nu va mai fi majorată cu 5 procente, ci doar cu 4, până la 28%. Iată declarațiile făcute ieri seară pe aeroport, la sosirea delegației române de la Washington”.

Intră un cadru larg cu cei doi co-prim-miniștri, Victor Ponta şi Crin Antonescu, umăr la umăr. Începe Ponta, după un scurt schimb de priviri cu Antonescu.

Citește tot articolul

Calea spre ghetou

O perspectivă franceză asupra ravagiilor celor două decenii de multiculturalism

Dinamicile mondializării, ale “metropolizării”, și apariția multiculturalismului, activ de două, chiar trei decenii, au șubrezit principiile egalității sociale.

Creșterea absenteismului și a populismului este prezentată ca o respingere a politicii sau a partidelor. Ea este, în realitate, ilustrarea unui decalaj tot mai mare între realitate și reprezentările ce influențează discursul partidelor politice.

Înțelegem, în acest context, de ce 67% dintre francezi nu mai au încredere nici în stânga nici în dreapta politică și de ce doar mică parte dintre ei reușesc încă să se situeze pe axa stânga/dreapta. Nu e de mirare, pentru că este greu pentru cineva să se mai simtă implicat în dezbaterea politică, care este centrată în mare parte pe reprezentări greșite ale societății franceze.

Citește tot articolul

Protejat: L’amour toujours

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:

Români vs. unguri, români & unguri?

Opusul iubirii nu este ura, ci indiferența” (Elie Wiesel)

<<Ideea fundamentală a transilvănismului era acest trecut comun și această legătura comună, sufletească între români și maghiari. Cred că la ora actuală ar fi mai potrivit să folosim celălalt termen, care s-a folosit și de către români în perioada interbelică, acela de “spirit ardelean”.

Dacă ne mărginim numai la creație, la esența literară, spirituală, cred că este mai potrivit să vorbim de un spirit ardelenesc, care după părerea mea într-adevăr îi deosebește pe transilvănenii băștinași. Cred că, la ora actuală, transilvănenii băștinași români sunt în minoritate în Transilvania.

Există un complex în rândul celorlalți români față de ardeleni? Față de fiecare există, într-o anumită măsură. Știm bancurile cu olteni, sau cu moldoveni. Și în aceste nuanțe, vorbe din popor, se arată că oarecum avem o părere unii despre alții.

La fel se întâmplă și între unguri. În rândul Secuimii, de exemplu, cei din Ciuc au o mulțime de vorbe față de cei din Odorhei, sau în Odorhei este răspândită vorba că cineva a scris pe mormântul sau: “și aici este mai bine decât în Ciuc”.

Citește tot articolul

Multikulti, secția română

Multiculturalismul a eşuat. Ne simţim legaţi de valorile creştine. Cine nu acceptă acest lucru nu-şi are locul aici”. (Angela Merkel, 16 octombrie 2010 )

Multiculturalismul, o modă occidentală ce a dominat România ultimilor 20 de ani, primește o lovitură grea în aceste zile din Germania, riscând să lase orfană o generație întreagă de promotori fervenți.

Plecate dintr-un București răvășit de comunism, regimentele de tineri trimiși cu burse la masterate și alte doctorate în Occident au revenit cu idei proaspete, turnate în creierele rapid spălate în templele noului adevăr unic, așa cum tinerii nomenclaturiști ai generației Iliescu se întorceau de la Moscova în anii ’50 cu Internaționala în inimi și convinși de superioritatea regimului comunist.

Acum, acești bursieri fanatici predică până la lacrimi multikulti într-o cultură pe care o disprețuiesc sincer.

Citește tot articolul

Spiritism cu negri

S-a întâmplat în Franța, în acest weekend

Cea mai tare fază din acest sfârșit de săptămână s-a întâmplat în Franța, în departamentul Yvelines, unde o ședință de spiritism s-a terminat prost pentru participanți.

Astfel, în comuna  La Verrière, cu circa 6.000 de locuitori, 12 persoane de origine centrafricană, toate din aceeași familie, au sărit pe geam de la etajul al doilea al unui imobil, sâmbătă 23 octombrie la ora 5 dimineața. Un bebeluș de patru luni a murit în timpul incidentului, iar ceilalți au ajuns la spital.

“Bărbatul respectiv, de origine africană, complet dezbrăcat, s-a trezit pentru a-și hrăni copilașul, însă ceilalți au crezut că este diavolul”, a explicat un procuror.

Astfel, bărbatul luat drept diavol a declarat că a fost trezit în timpul nopții de concubina sa ca să pregătească biberonul pentru fetița lor de patru luni. În acel moment, celelalte persoane din apartament se uitau la televizor.

Când bărbatul a apărut, una din femei a început să strige: “Diavolul, diavolul!”.

Citește tot articolul

Midi-Pyrénées, sau cum să promovezi o regiune

Un video interesant de promovare turistică, produs anul acesta de regiunea Midi-Pyrénées, care regrupează opt departamente din sud-vestul Franței și are drept capitală orașul Toulouse.

O regiune pe care o recomand iubitorilor de situri istorice, de vinuri bune, de drumeții montane sau de schi.  Regiunea este cam la fel de mare cât Muntenia noastră (peste 45 000 km²,) și are câteva orașe superbe și o mare diversitate de relief.

Ultimele bătălii din Maramureș

Octombrie 1944, după retragerea trupelor ungare și germane

Având experiența nefericită a anului 1920 (când mareșalul Averescu a decis să cedeze Cehoslovaciei Maramureșul din dreapta Tisei, ocupat până atunci de Armata Română), maramureșenii s-au organizat rapid în Sfatul Național Român (SNR) și l-au ales președinte pe profesorul Ion Bilțiu-Dăncuș, fost deputat în Parlamentul României Mari.

Pe 17 octombrie 1944, data “eliberării” Sighetului de către sovietici, pe baza instrucțiunilor primite prin radio de la Moscova, colonelul Ghiomin, comandantul trupelor sovietice din  Sighet, a predat orașul și județul Maramureș spre administrare SNR-ului, declarând că redevin parte a României.

Deși preșdintele din exil al Cehoslovaciei, Beneș, un prieten al lui Stalin, dorea să mențină frontiera dintre România și Cehoslovacia pe linia din 1920, dictatorul sovietic avea alte planuri, declarând așa-numita “Ucraină subcarpatică” o parte componentă a Ucrainei sovietice.

Citește tot articolul

Clubul Bilderberg, nederanjat de români

Lumea este guvernată de personaje foarte diferite de cele pe care și le închipuie cei ce nu cunosc ce se întâmplă în culise”. (Benjamin Disraeli, primul-ministru al Imperiului Britanic în 1868, 1874-1880)

Români (doar) în anticamerele Puterii

La începutul anilor ’50 ai secolului trecut, când ideea Clubului Bilderberg prindea contur, regale Carol al II-lea își trăia ultimii ani din viață în exilul portughez, Nicolae Titulescu – principala figură internațională a României interbelice – murise de zece ani la Cannes, iar restul elitei politice și economice occidentalizate emigrase sau se stingea în pușcăriile comuniste. Legătura cu Occidentul fusese tăiată, iar ruptura avea să se mențină încă 40 de ani.

Elita pură și dură a Occidentului, reunită în Clubul Bilderberg, privea Estul, din care acum făcea parte și România, ca pe o amenințare și căuta mijloace să țină comunismul departe.

După 1990, prăbușirea Cortinei de Fier a schimbat treptat situația. Haosul post-comunist, degringolada Rusiei și fascinația esticilor pentru stilul de viață occidental au creat premisele unei mutații geopolitice majore: Occidentul și-a avansat încet, dar sigur, pionii pe tabla de șah est-europeană.

Citește tot articolul

Liiceanu Vs. Müller, sine ira et studio

Ce am reținut eu din disputa asta publică

ACT I Confessio

<<Gabriel Liiceanu îşi  scoate şcolăreşte notiţele. Tremurul din glas îi trădează emoţia. Pe scaunul ei, laureata Premiului Nobel pentru literatură are pumnii strânşi. Filosoful român propune o temă legată de patrie. Autoarea germană, cunoscută pentru obsesia ei legată de dezrădăcinare, ripostează, în arc: “Aş prefera cuvântul acasă. E cu mult mai mult şi puţin mai puţin”.

Dar patria e limba, insistă amfitrionul de la Humanitas. “Sintagma a fost folosită prea des de emigranţii urmăriţi politic de naţional-socialişti”, precizează Herta Müller, întrebându-se, mai mult pentru sine: “Dacă limba-mi este duşmănoasă, la ce îmi foloseşte?” Tot ea îşi dă singură răspunsul, în aplauzele celor aproape o mie de participanţi: “’Patria este ceea ce nu poţi lăsa, dar nici nu poţi lua cu tine(…) Tâmpita asta de patrie vine cu tine. Nu scapi!”

Gânditorul român incearcă să egaleze avansul, în partida de vorbe de pe ringul de la Ateneu: “Obsesiile dumneavoastră au fost şi ale altora.” Scriitoarea apreciază că aceia care afirmă că au fost ‘minoritari’ în timpul comunismului ar fi trebuit să-şi fi dat drumul pentru a se vedea că sunt ‘minoritari’. Aluzie fină la pretinsa dizidenţă a unora.

Citește tot articolul

Clinica Tavistock, laboratorul Pitești și marele experiment

Dumneata îți închipui că există ceva numit natură umană, care, ultragiată de ceea ce facem, se va întoarce împotriva noastră. Dar noi creăm natura umană. Omul este maleabil la nesfârșit”. (George Orwell, “1984”)

Institutul Tavistock

Orice acțiune de manipulare globală este gestionată din interiorul unei instituții: Institutul Tavistock de Relații Umane, al cărui sediu se află la Londra, 30 Tabernacle Street. * Institutul s-a desprins în 1946 din Clinica Tavistock, fondată în 1920 de doctorul britanic Crichton-Miller.

Institutul Tavistock controlează nenumărate filiale, situate la Institutul de Cercetări Stanford, Massachusetts Institute of Technology (MIT), Institutul Hudson, Fundaţia Heritage, Centrul pentru Studii Internaţionale şi Strategice din Georgetown (unde se formează personalul Departamentului de Stat), US Air Force Intelligence şi RAND Corporation. Unii critici ai Tavistock susțin chiar că organizații precum Comisia Trilaterală, Fundaţia Ditchley sau Clubul de la Roma execută instrucţiunile primite de la institut.

Tavistock studiază comportamentul individual și colectiv, urmărind să controleze și să conducă acțiunile și gândirea prin tehnici de persuasiune, sugestie, manipulare șI spălarea creierului.

În 1921, după încheierea Primului Război Mondial, Clinica Tavistock a început să cerceteze posibilitățile oferite de controlul minții. Obiectul său de studiu era “nevroza de război” de care sufereau militarii britanici întorși de pe front, “un punct de ruptură” a echilibrului psihologic, cauzat de stresul intens suferit în conflict și de teroarea pe care le-o stârneau bombardamentele.

Citește tot articolul

A doua zi după sfârşitul lumii

22 decembrie 2012

Sar imediat din pat şi mă duc la fereastră. Ninge mărunt. Blocul din faţă e tot acolo, baba de la etajul 3 stă  în continuare înţepenită în geam, ca de obicei. Nici gunoiul aruncat aiurea lângă ghenă nu a dispărut.

E sâmbătă. Hmm, sfârşitul lumii n-a venit ieri. Maiaşii, Nostradamus, Baba Vanka, s-au înşelat cu toţii, se pare. Sau, de fapt, sunt deja dincolo, dar nu-mi dau eu seama?

Mă pipăi vreo 30 de secunde, totul pare normal, îmi dau o palmă şi mă doare. Nu, nu sunt dincolo, asta dacă nu cumva ideile mele despre dincolo sunt complet greşite.

Îmi fac o cafea, focul de la aragaz e la fel, cafeaua are acelaşi gust. Şi ţigara de dimineaţă e la fel de bună ca de obicei. Mi-e somn în continuare, am stat aseară la televizor până târziu să văd emisiunea: “SENZAŢIONAL: În seara asta vedem dacă vine sfârşitul lumii”.

Erau tot felul de experţi care citeau din cărţile maiaşe şi din Nostradamus, așteptând cu emoție prăpădul. Mi-e milă de ei, cred că sunt foarte dezamăgiți acum, sperau să fie în Rai la ora asta, trai-neneacă și adio criză!

Citește tot articolul

Poveste arabă

La jumătatea secolului al VIII-lea, primul calif al dinastiei abaside decide să edifice o nouă capitală,  la răsărit de Damasc, pentru a fi mai aproape de provinciile orientale, care constituie acum cea mai mare parte a teritoriului său.

Califul îi desemnează pe matematicianul şi astrologul evreu Masha Allah şi pe  astronomul zoroastrian An-Naubakhl să realizeze planurile pentru nou oraş, nu departe de Ctesiphon,  de Babilon şi de Seleucos, capitalele imperiilor precedente, şi pe malul Tigrului. Noul oraş se va numi Bagdad.

În 762, la zece ani după ce i-a venit ideea califului, Bagdadul devine capitala Islamului. Oraşul devine rapid unul uriaş, cel mai mare din lume, ajungând în puţin timp la  două milioane de locuitori.

Peste un milion de evrei, potrivit relatărilor, părăsesc oraşele, târgurile şi satele din regiune pentru a se instala în centrul negustoresc al noii capitale, Al-Karkh, ca să scape de impozitul funciar, deşi califii promit reduceri fiscale pentru cei ce rămân la ţară.

În această uriaşă metropolă, evreii bagdadi exercită tot felul de meserii. Nu sunt nici mai bogaţi nici mai săraci decât musulmanii şi trăiesc în cartiere deschise.

Citește tot articolul

Istorie invers

Dacă vreţi să vedeţi o mostră de istorie „pe invers”, vă prezint un exemplu elocvent. Deşi, e simplu: amintiţi-vă ce aţi învăţat la şcoală la ora de istorie, inversaţi povestea şi aveţi o idee.

Românii şi Ardealul

„Românii au început să vină în Ardeal în mase mai mari după năvălirea tătarilor, anume în judeţele Hunedoara, Caraş-Severin, Făgăraş şi Maramureş (foarte logic: în sudul şi … în nordul Ardealului! n.r.). La început se aşezau numai pe domenii regale, iar mai târziu, cu permisiunea regelui, şi pe moşiile episcopale şi capitulare.

Doar începând cu domnia lui Ludovic cel Mare (1342 – 1382) puteau efectua colonizări  ale românilor şi latifundiarii particulari şi oraşele.  Sălaşul (păstoresc) al unui grup mai mare, format din mai multe familii se numea cătun, iar în fruntea sa se afla cneazul. Cneazul deci a adus colonişti, şi pentru acest serviciu a primit pământ de la rege.

O diplomă a lui Ludovic cel Mare din 1350 spune: “acordăm cnezatul, sperând că prin grija lor cu sârg satele noastre de [colonişti] vlahi vor câştiga mulţi locuitori.” ─ Cnezatul a fost o funcţie  care se moştenea. În funcţie de mărimea pământului a fost diferit şi rangul cnejilor. Unde erau mai mulţi cneji, a fost ales un voievod, sau şpanul cetăţii a numit un voievod (Hunedoara, Maramureş) şi în acest caz el a fost în legătură directă cu regele.

Citește tot articolul

%d blogeri au apreciat asta: