Români vs. unguri, români & unguri?

Opusul iubirii nu este ura, ci indiferența” (Elie Wiesel)

<<Ideea fundamentală a transilvănismului era acest trecut comun și această legătura comună, sufletească între români și maghiari. Cred că la ora actuală ar fi mai potrivit să folosim celălalt termen, care s-a folosit și de către români în perioada interbelică, acela de “spirit ardelean”.

Dacă ne mărginim numai la creație, la esența literară, spirituală, cred că este mai potrivit să vorbim de un spirit ardelenesc, care după părerea mea într-adevăr îi deosebește pe transilvănenii băștinași. Cred că, la ora actuală, transilvănenii băștinași români sunt în minoritate în Transilvania.

Există un complex în rândul celorlalți români față de ardeleni? Față de fiecare există, într-o anumită măsură. Știm bancurile cu olteni, sau cu moldoveni. Și în aceste nuanțe, vorbe din popor, se arată că oarecum avem o părere unii despre alții.

La fel se întâmplă și între unguri. În rândul Secuimii, de exemplu, cei din Ciuc au o mulțime de vorbe față de cei din Odorhei, sau în Odorhei este răspândită vorba că cineva a scris pe mormântul sau: “și aici este mai bine decât în Ciuc”.

Acest lucru nu poate să meargă până la disensiuni sau conflicte politice, chiar dacă vorbim despre un stat național cu mare tradiție, cum este, de exemplu, Franța. Și acolo este o deosebire între provensali și cei din sudul Franței. Problema intervine atunci când sunt manipulate aceste opinii.

După părerea mea, la ora actuală (Transilvania) este regiunea cea mai viabilă din punct de vedere economic. Și aici intervine, însă, problema puterii. Dacă ne uităm la proprietarii întreprinderilor particulare care s-au creat după 1990, majoritatea proprietarilor sunt regățeni.

În concluzie, Transilvania nu mai există, nici din punct de vedere politic, nici din punct de vedere economic. Este o integrare… Nu mai există, de fapt, nici România și nici Ungaria, deoarece aceste firme multinaționale au atâta putere și atâta autoritate bănească în lume, încât noi putem face ceva, dar va fi o industrie provincială, de mică dimensiune.>> *

<<Spre a vă face plăcere, (…) am să închei această discuție despre naționalismul român evocând un proiect de federație în care și eu cred. El îmi apare drept singurul mod de a garanta perenitatea celor două state pierdute ca două insule în oceanul slav, care riscă să le înece dacă nu se unesc: România și Ungaria.

Peste două sute de ani, românii și ungurii vor fi niște reminescențe etnice “muzeale”, de felul sorbilor din Lusacia sau a istro-românilor din Croația, dacă nu se înțeleg pentru a construi împreună un ansamblu statal apt a le asigura controlul teritoriilor pe care trăiesc astăzi.

România și Ungaria vor supraviețui ca state numai constituindu-se într-o entitate politică capabilă, prin dimensiunea și “massa” ei – adică prin demografie, potențial economic și capacitate militară – să interzică altor state să hotărască, peste capul lor, soarta românilor și a ungurilor.

Cei care-și închipuie că instituțiile europene și statele care le domină vor voi și vor putea să garanteze granițele și existența statală a țărilor situate în zona în care panslavismul poate fi oricând reactivat de o ideologie la modă sunt total lipsiți de cultură și de realism politic.

Astăzi, când costul mâinii de lucru generează vaste mișcări migratorii și provoacă delocalizarea producției, modificând în consecință alcătuirea etnică a țărilor, numai statele naționale pot asigura drepturile istorice ale băștinașilor.

În afară de guvernele de la București și de la Budapesta, nimeni nu va apăra teritoriul României și al Ungariei de invazia slavă, încurajată de politica tehnocraților de la Bruxelles, care le amenință identitatea. >> **

* David Gyula, directorul Editurii Polis din Cluj, într-un interviu acordat citynews.ro

** Convorbiri cu Ion Varlam, în Liviu Vălenaș, “Cartea neagră a României 1940-1948”, Editura Vestala, București 2006

Anunțuri

Despre Franck
My name is Franck. With F from freedom. I'm not saving anyone. I don't forgive anyone. And I don't hate anyone. I'm just surviving to something people usually call "life".

4 Responses to Români vs. unguri, români & unguri?

  1. kairost says:

    Nu cred ca mai putem vorbi cu sens despre o identitate regionala asumata – spiritulardelenesc, felul de a fi al moldovenilor, spiritul bucovinean (pentru proportie:)) nu tin locul unei diferente specifice. exista alte distinctii, care functioneaza, dar care nu pot fi definite in termeni de indentitate culturala/coeziune sociala. contextele istorice care au facut posibile diferentele culturale si, la urma urmei, ontice (in sensul de asezare/pozitionare in lume) nu mai exista.

    distinctia a lasat cumva locul unei indistinctii totalizatoare, care are si ea virtutile ei. dar nevoia identitara, cel putin in planul tematizarii, va naste mereu spirite si feluri de a fi.

  2. evelics says:

    Barieră la tableta L amour…PAROLA?M-am supărat;mă interesa să citesc.Multumesc pentru cele de până acum.La revedere!

    • Franck says:

      Scuze, cautam sa fac niste modificari la blog si testam mai multe optiuni. Va trimit parola pe mail, vreau sa fac o pagina separata dar nu am gasit inca formula.

  3. Pingback: Recensamant: ti s-a intamplat sa fiti trecuti drept ce NU esti? « MaghiaRomania

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: