Raportul proconsulului Franks

Numele meu este Franks. Jeffrey Franks. În 2009 AD am fost numit în funcţia de proconsul al FMI într-o provincie mărginaşă a Imperiului, Romeinia. Nou anexată, provincia era cronic subdezvoltată şi marcată de secole de proastă administrare.

Istoricul misiunii

Prietenii mei din Bilderberg mi-au făcut un instructaj detaliat înainte de a pleca în misiune. Am aflat că primul proconsul al acestei provincii a fost un anume Julius Sabinus, între 106 şi 109 AD, după prima anexare a provinciei la Imperiu, în mandatul lui Marcus Ulpius Nerva Traianus.

Situaţia era oarecum similară şi atunci, dar după aproape 170 de ani de eforturi intense, civilizaţia s-a impus oarecum. Doar temporar însă: la câteva zeci de ani după plecarea administraţiei imperiale, nu mai rămăsese piatră peste piatră din templele, termele, aqueductele, drumurile şi arenele construite în provincie. Ceva, totuşi, a rămas: limba Imperiului, un suvenir exotic al primei civilizări.

Tradiţia proconsulară a fost reintrodusă abia 15 secole mai târziu, de turci, stăpânii ţinuturilor pentru câteva secole. Au numit timp de 100 de ani proconsuli greci dintr-un cartier negustoresc al Constantinopolului, Fanar.

Ştafeta a fost preluată de ruşi: un general obscur, Kiseleff, al cărui nume este purtat de un bulevard en vogue din noua capitală a provinciei, a introdus un regim semi-constituţional, legiferat prin aşa-numitele Regulamente Organice.

După o perioadă de turbulenţe, de regimuri autohtone instabile şi de prinţi germani în căutare de aventură în Orient, tradiţia proconsulară a fost reluată temporar de suveranul Imperiului Oriental, Stalin, care l-a trimis în provincia nou cucerită pe proconsulul Vâşinski, un rus brutal, dar care avea marele merit că se impunea uşor în faţa slugilor recrutate pe plan local.

De altfel, aceste slugi aveau să se dovedească mai incontrolabile decât se credea. Un tânăr paj răsplătit pentru fidelitate cu un sejur la curtea suveranului oriental a devenit prinţul provinciei după ce l-a înlăturat pe cel anterior, ce nu mai recunoştea suzeranitatea împăratului şi a sfârşit în cele din urmă împuşcat.

Însă vremurile sunt schimbătoare în aceste regiuni: Imperiul Oriental a căzut brusc şi lamentabil la puţin timp după aceea, iar noul prinţ a rămas fără suzeran. Iar aici începe povestea nostră.

Proces verbal la încheierea misiunii

Debutul misiunii mele în Romeinia coincide aproape perfect cu începutul crizei în această provincie îndepărtată. Nu este întâmplător, criza a adus nevoia de FMI, iar eu am devenit salvatorul-şef.

Situaţia a apărut de la început mai grea decât îşi imaginau administratoii provinciei : ei susţineau sus şi tare că pot trece peste criză cu mici ajustări bugetare, noi le arătam că situaţia va evolua din rău în mai rău.

Situaţia era complicată de alegerile pentru guvernatorul provinciei, de la finalul lui 2009. Au promis că o să facă anumite reforme, noi ne-am făcut că îi credem, situaţia a continuat fără mari schimbări până în preajma alegerilor.

Atunci situaţia s-a blocat de tot, guvernul a fost demis în urma ruperii coaliţiei dintre cele două mari facţiuni politice. Fără un guvern cu care să putem discuta, am decis să aşteptăm şi să observăm. N-am fost dezamăgiţi. O campanie furibundă s-a declanşat pe aproape toate televiziunile şi în majoritatea ziarelor împotriva guvernatorului Băsescu, un fost marinar de obedienţă occidentală.

Punctul culminant a fost atins cu zece zile înainte de data scrutinului, când, la un interviu în direct la un post de televiziune, Băsescu a fost pus în faţa unei casete din care se părea că ar fi lovit un copil în urmă cu cinci ani.

Părea că totul s-a terminat. Contracandidatul de obedienţă orientală, Geoană, avea deja un avantaj de 8-10 procente în sondaje, iar caseta, prezentată de mii de ori în câteva zile pe toate posturile posibile, părea lovitura decisivă.

Însă atunci am învăţat de ce există termenul « misterele Orientului ». Doar aici prinţul poate ajunge cerşetor, iar cerşetorul prinţ în câteva ore. Chiar aşa s-a întâmplat. Printr-o suită neverosimilă de evenimente, pe care n-o să le descriu aici (fac obiectul unui raport separat, pe care l-au realizat prietenii de la Institutul Tavistock), în câteva zile situaţia s-a schimbat complet, iar Băsescu a câştigat un nou mandat cu un avans infim, de câteva zeci de mii de voturi.

Finalul alegerilor a permis reluarea negocierilor, premierul cu nume mic, Boc, fiind convins rapid de echipa noastră despre ceea ce trebuie făcut. Nu înțelegea absolut nimic despre economie, a trebuit să îi facem un desen ca să înțeleagă ce înseamnă deficit bugetar. Nu sunt convins că a înţeles nici acum, dar zicea mai tot timpul : yes, yes (am o vagă impresie că este singurul cuvânt în engleză pe care îl ştie).

Şi noi a trebuit să ne adaptăm, să găsim soluţii flexibile. Bugetul provinciei are în mod tradiţional două părţi : partea de cheltuieli şi partea de furat. Sistemul local nu funcţionează altfel, ne-au trebuit câteva luni să înţelegem asta.

Astfel, partidele locale funcţionează ca o piramidă de oameni cu mâinile în sus, fiecare cu mâna în buzunarul celui de deasupra: ideea e să iei mai mult de la cel de deasupra decât dai celui de dedesubt. Iar noi suntem acum buzunarul gras de pe rândul cel mai de sus; dacă închidem buzunarul, sistemul se blochează, devenind incontrolabil.

Aşa că am găsit soluţia: am scăzut cheltuielile fixe ale sistemului şi am pus o limită maximă părţii disponibile pentru furat. Miniştii au devenit brusc surâzători, mi-au mulţumit şi m-au felicitat pentru flexibilitate. Aşa ne-am făcut mandatul uşor, relaţia s-a simplificat mult. În plus, e o soluţie sustenabilă, ce funcţionează indiferent de partidul ajuns la putere.

Pe partea de venituri, nu există soluţii cu adevărat eficiente: administraţia strânge taxe de la cei cu venituri mici şi de la firmele partidelor ce nu sunt la putere. Cei bogaţi nu plătesc niciodată nimic şi chiar se laudă cu asta, lucrează doar cu firme offshore şi cu conturi străine, dacă te iei după veniturile declarate în Romeinia ar trebui să primească ajutoare sociale.

Simplificat, putem spune că este un sistem cu două cote: cota „unică” de 16%, pe care o plăteşte populaţia ordinară şi companiile, şi cota de 0% pentru stăpânii sistemului. E un fel de monarhie feudală în care marii seniori sunt exceptaţi de plata taxelor la buget, deoarece participă prin sponsorizări electorale la siguranţa partidului-suveran, oricare ar fi el.

Închei, deci, cu un sfat pentru înlocuitorul meu în funcţia de Legatus Augusti pre praetore: nu încercaţi să schimbaţi sistemul, oricine ar guverna provincia. Nu există alt mod de funcţionare, păstraţi piramida, încercaţi cel mult o simplificare.

Raport depus la Washington, în 2 exemplare

Anunțuri

Despre Franck
My name is Franck. With F from freedom. I'm not saving anyone. I don't forgive anyone. And I don't hate anyone. I'm just surviving to something people usually call "life".

6 Responses to Raportul proconsulului Franks

  1. carmen says:

    Felicitari Frank! 🙂 Ca de obicei…impresionant si citit cu placere.

  2. evelics says:

    Eu as fi tratat putin mai blând perioada pe care o descrieti ca fiind asociată cu printii în căutare de aventură în Orient,anterioară epocii staliniste,neuitâd nici relele dar nici bunele(mai semnificative în unele domenii decât în alte epoci).În ceeace-l priveste pe dl.Franks,nu mi-as fi imaginat niciodată că există asemenea tupeu din partea unui diplomat(căci în esentă asta este),cu referire la treburile interne ale unei tări în care are vremelnic treabă.Probabil,însă,că interesele financiare ale organizatiei pe care o reprezintă,alături de interesele si de incompetenta celor cu care tratează,îl fac să procedeze astfel.Altfel,noi am fost mereu un popor ”blând si ospitalier”.Vă multumesc.

    • Mihai says:

      Bun, e foarte interesant ce ati scris si pare o poveste frumoasa spusa de „frate”. Dar documentul original de pe care ati tradus, de ce nu apare ? Ca sa aveti credibilitate, poate ar trebui sa il urcati si pe el pe acest site!

  3. Pingback: Raportul proconsulului Franks (Cealalta Lume)

  4. Franck says:

    Carmen: multumesc pentru aprecieri, o sa incerc sa ma mentin la inaltime 🙂

    Evelics: cred ca uitam ca occidentalii sau alti straini nu privesc intotdeauna lucrurile asa cum le vedem noi, cum nici noi nu vedem actualitatea din SUA, de exemplu, la fel ca americanii. Pentru ei, venirea lui Carol I in Romania are o alta semnificatie decat pentru noi (am citit mai multe „istorii” occidentale, in care lucrurile sunt prezentate din unghiuri destul de diferite de cele pe care le regasim in cartile noastre de istorie). Cat despre dl. Franks: el are puterea si influenta pe care i-o dau nevoia de bani a Romaniei si lipsa de alternative de finantare. Creditorul pune conditii, creditatul disperat le accepta, cel relaxat – nu.

    Mihai: sper ca ti-ai dat seama ca raportul original nu exista, este o fictiune 🙂

    Explicatie: Termenul de proconsul, de care se feresc americanii, preferand denumiri birocratice de functii, este insa larg uzitat in presa europeana occidentala. In presa franceza se foloseste termenul de proconsul american in Irak, altul e proconsulul american in Afghanistan. Este oricum o denumire mai realista pentru a defini influenta unei persoane intr-o tara decat cea de „reprezentant”.

    Franks a ajuns acum la o influenta in Romania la care nu cred ca a visat vreodata. El este cenzorul-sef al bugetului Romaniei, ceea ce e esential in orice tara, bugetul fiind unul din principalele atribute ale suveranitatii nationale.

    Insa trebuie sa aveti in vedere un lucru: asa cum este el, Franks are o competenta economica reala, probabil superioara celei a oricarui ministru al finantelor din Romania ultimilor 20 de ani. Asta il face si mai puternic: partenerii de negocieri au rareori argumente valabile pentru a-l contrazice.

  5. evelics says:

    Eu nu am lăudat la modul absolut perioada despre care vorbim.Consider,însă,că pe lângă cele pe bună dreptate criticabile,s-au înregistrat si unele lucruri care au condus la progres,poate mai mult-dar asta nu o vom sti pecis niciodată-deci,poate mai mult decât dacă ar fi fost altă”ocârmuire”(fie si numai dacă ne gândim la imprimarea unei anumite discipline).Este o părere personală si vă cer scuze dacă o considerati gresită.Oricum,eu am exprimat o părere,fie si gresită,despre o perioadă din istoria României,nu din cea a Americii care si ea este liberă să aibă o părere.În ceeace-l priveste pe dl. Franks,care este ceeace scrieti dv. că este,se pare că a căpătat putere doar în România,unde cei care au decizia si negociază cu domnia sa sunt ceeace sunt.Vă multumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: