Democrația văzută de dedesubt

L-am cunoscut pe Pawel în urmă cu câțiva ani, în Franța. Discutam cu un francez despre democrație și prăbușirea comunismului în Europa de Est. M-a oprit brusc, cu un gest nervos, și a început să vorbească, apăsând pe fiecare cuvânt, într-o franceză greoaie, cu un puternic accent slav.

“Lăsați-mă cu democrația voastră. Vreți să vă spun eu cum e cu democrația?”. S-a oprit un moment, cu o privire cruntă, în care se răsfrângeau toate excesele sufletului slav. Și a început să povestească, invitat de tăcerea noastră curioasă.

“Eu sunt din Silezia, de lângă Wroclaw. Până în 1945 era o provincie germană, orașul se chema Breslau. Toți nemții au fost alungați după război în Germania, în locul lor au fost aduși polonezi fugiți de ruși din vestul Ucrainei și Belarus.

Am terminat facultatea în anii ’80, eram inginer minier, m-am însurat, am făcut doi copii. Aveam o situație bună, minele produceau din plin, Polonia avea nevoie de cărbune, căci la noi e resursa principală pentru electricitate.

Și a venit democrația. De fapt doar s-a schimbat un fel de democrație cu altul, comuniștii ziceau și ei că e democrație, chiar mai mare ca în Occident. Puțin după aceea, complexul minier la care lucram eu a început să facă disponibilizări, au zis că suntem prea mulți.

Am fost printre primii disponibilizați. Nevastă-mea și-a pierdut și ea slujba, lucra tot la complex. Leszek Balczerowicz a spus atunci că mai bine tăiem acum un deget decât să fim nevoiți să tăiem mai târziu tot brațul. Eu și nevastă-mea am făcut parte din degetul acela.

Nu aveam unde să mă angajez. În Silezia pe vremea aceea nu prea existau alte întreprinderi în afară de cele miniere. Am ajuns să nu mai avem nimic. Zero. Nada. Mergeam să mâncăm la părinți cu copiii, o săptămână la părinții mei, cealaltă la părinții nevestei. Seara, după ce se culcau copiii, stăteam cu nevastă-mea în bucătărie și plângeam.

Mulți au început să plece în Germania, dar și acolo era haos, se unise Germania de est cu cea de vest și toți esticii căutau de lucru prin vest. Multe femei din Polonia au ajuns prostituate în Germania, bărbații lucrau la negru ca argați pe la ferme sau în construcții.

Eu am plecat în Grecia. Am trecut și pe la voi, în România, era chiar mai rău ca la noi. Satele voastre, cel puțin, arătau jalnic, la noi țăranii o duceau mult mai bine, că nu s-au făcut colhozuri.

După doi ani m-a prins poliția greacă, m-au bătut crunt pentru că lucram la negru, îmi ziceau “polonez mare și prost”, că eu am un metru nouăzeci, iar ei erau toți mici. M-au expulzat. Nu prea apucasem să strâng bani, că în Grecia salariile erau mici.

Polonia se umpluse de bandiți, care umblau cu BMW-uri și Mercedes-uri scumpe. Era plin de afișe, erau alegeri, trebuia să aleg între catolici și socialiști. Catolicii erau niște bandiți care vroiau să interzică avorturile, să ne ducă pe toți la biserică și să ne obige să ascultăm Radio Maria ca să ne poată controla mai ușor, socialiștii erau niște bandiți îmbogățiți care promiteau reconciliere și slujbe pe care nu le aveau. Mai trecea și Papa din când în când, că tot era polonez, umplea piețele cu câte un milion de țărani prostiți de popii de la sate.

Am ajuns în Franța, aveam un prieten care lucra aici, m-a chemat și pe mine. Am descoperit că în politică situația e la fel: sunt două găști de bandiți, care au făcut toți facultatea în “les grandes écoles” – altfel nici nu ești luat în seamă – și schimbă între ei poziția în teren, ca la tenis: câțiva ani în opoziție, câțiva ani la putere, toți respectă regulile jocului, cine câștigă alegerile profită liniștit de putere câțiva ani.

Aici lumea e însă mai spălată pe creier prin presă, li se spune în fiecare zi ce societate minunată e aia în care trăiesc și li se arată cum trebuie să gândească și cum nu. De fapt, avantajul e că salariile sunt suficient de mari pentru ca toată lumea să-și țină gura. Așa, cei de sus pot conduce și profita de putere fără mari bătăi de cap.

Doar cine trebuie deschide gura, noi ceilalți putem să vorbim, oricum nu ne bagă nimeni în seamă. Iar dacă vorbești prea mult ce nu trebuie, ești considerat un inadaptat și un frustrat, te trimit eventual la psiholog să devii „normal”.

În America, „cea mai mare democrație din lume”, e fel: ai întotdeauna de ales între un democrat și un republican, care sunt ca doi frați siamezi, fac politică în interesul marilor companii.

Cam asta e democrația pe care o lăudați voi. Avem libertatea de a pune ștampila pe unul din bandiții de pe un buletin, pe care nici măcar nu-i cunoaștem. După aia se numără voturile și aflăm care ne sunt stăpânii pentru câțiva ani. Și cu asta basta, putem să ne bucurăm liniștiți de cât de frumoasă e democrația”.

Anunțuri

Despre Franck
My name is Franck. With F from freedom. I'm not saving anyone. I don't forgive anyone. And I don't hate anyone. I'm just surviving to something people usually call "life".

2 Responses to Democrația văzută de dedesubt

  1. … iată de ce eu militez pentru dictatura Bunului-Simţ !
    Democraţia este Sistemul prin care delincvenţii hotărăsc soarta Naţiilor, deoarece… sunt majoritatea !

    • Franck says:

      Giovanni, dictatura Bunului-Simţ este doar un ideal, și încă unul greu de definit. Actualul sistem de guvernământ occidental, numit oarecum impropriu democrație, are multe avantaje, dar și multe defecte. În primul rând nu permite niciun control efectiv asupra elitelor și favorizează corupția și populismele de tot felul (vezi cazul cel mai flagrant: Berlusconi).

      Un șef de mare companie are o influență infinit mai mare asupra unui politician decât un milion de alegători. Democrația a murit odată cu Grecia antică: acolo toți cetățenii liberi participau efectiv, zi de zi, prin tragere la sorți, la guvernarea cetății. Universalitatea votului i-a alienat definitiv pe guvernatori de guvernați.

      Democrația nu este un scop în sine, ci un mijloc către prosperitate și confort material și spiritual. O dictatură prosperă este mai trainică decât o democrație a sărăciei. Acum, nu există alternativă la actualul sistem capitalisto-democratic, însă convulsiile prin care trece societatea occidentală arată o nemulțumire și un disconfort din ce în ce mai mari. Cred că în următoarele decenii vom asista la o evoluție de substanță – în bine sau în rău, rămâne de văzut – în ceea ce privește modelul occidental.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: