Operațiunea Bourg-Madame 1

Ceasul țârâie prelung. E abia ora 4 dimineața, am o senzație de disconfort fizic, n-am niciun chef să mă scol din pat. Mă ridic totuși repede, știu că nu pot întârzia. Cobor la barul cabanei, barmanul mi-a lăsat cafetiera pregătită, trebuie doar să apăs pe buton. E un aer rece, de munte, îmi face bine, mă trezește din amorțeală.

În timp ce sorb din ceașcă, mă sună Gérard, de la Jandarmerie. Ajunge în 15 minute cu mașina să mă ducă la post. Pe drum începe să-mi spună despre ce e vorba.

“Îi supraveghem de cinci zile. Din informațiile de care dispunem, sunt șase români, cinci bărbați și o femeie, cazați într-un apartament dintr-un mic cartier de blocuri situat într-un lieu-dit*, cam la un kilometru de Bourg-Madame.

Dimineața asta îi săltăm. Nu știm dacă sunt periculoși sau înarmați, însă par în bună condiție fizică. Căpitanul nu vrea să riște nimic, a adunat toți oamenii disponibili din zona Bourg-Madame, o să fim vreo 30. Tu o să asiști și la percheziție, ne trebuie și un terț să semneze”.

Simt nevoia să-mi aprind o țigară. “Cine i-a turnat?”  “Niște vecini de la parter.” “Au făcut ceva suspect, zgomot?”

“Nu, i-au auzit că vorbesc între ei o limbă necunoscută și au observat că nu intră în contact cu vecinii, îi evită. De altfel, nici nu vorbesc franceza, știu doar câteva cuvinte. Plus că plecau dimineața devreme, pe jos, traversau frontiera în Spania, lucrează acolo, probabil undeva în zona Puigcerda”.

La postul de Jandarmerie e deja plin de lume, toată lumea bea cafea, fumătorii ies în față să tragă o țigară. Gérard începe să-mi prezinte lume, simpli jandarmi, subofițeri și un locotenent. Toți sunt un pic tensionați, deși încearcă să-și mascheze nervozitatea făcând glume.

“E filiala românească a Al-Qaida, s-au gândit să stabilească un avanpost în Pirinei, exact în târgul ăsta nenorocit”, presupune un bătrân adjudant**, stârnind niște râsete timide. “Franck, tu ce părere ai?”, întreabă cineva.

“Nu știu ce să zic… mă tem să nu fie vorba despre o veche organizație secretă românească, vampirii albaștrii, foarte puțin cunoscută și în România. Se spun tot felul de lucruri despre ei, cert e că acționează doar în regiuni de munte, baza lor secretă e undeva, în Carpații transilvăneni”, lansez eu, cu un aer preocupat.

Toți se uită mirați la mine, nu știu dacă glumesc sau dacă vorbesc serios. “Și ce fac vampirii ăștia români?”, spune o voce. Tăcere deplină, toți ochii sunt ațintiți asupra mea. Îmi torn fără grabă o nouă ceașcă de cafea și întreb: “A dispărut cineva în zonă în ultima perioadă?”

Jandarmii încep să se uite unul la altul. “Hei, Jerôme, la tine în Angles nu a dispărut o femeie acum câteva zile?” “S-a rezolvat, și-a părăsit bărbatul și a coborât la o rudă, în Foix, am dat de ea ieri.” “Dar ce, vampirii ăștia români răpesc oameni?”

Brusc, toți se întorc spre ușă, a sosit căpitanul. Se face adunarea în fața postului, se ridică steagul, solemn, cu salut. Căpitanul face apoi o reuniune cu subofițerii, în care se rezumă planul misiunii. Jandarmii își pregătesc echipamentul și armele.

La 5:30, toată lumea se urcă în mașini și dube, plecăm spre lieu-dit. Mașinile se opresc la vreo 500 de metri de imobilul vizat, înaintăm în șir indian până la buza scării. E o scară exterioară, pe fiecare etaj e câte un gang, pe care sunt ușile de intrare în apartamente.

Jandarmii își încheie protecțiile exterioare din cauciuc și își pun pe cap căștile de tip SWAT. Gérard îmi aruncă și mie una. “Nu se știe niciodată. Sper să nu fie vampirii ăia ai tăi”, îmi spune el, râzând.

Zecele jandarmi și cu mine urcăm tiptil spre primul etaj. În fața ușii, unul dintre jandarmi scoate un drug mare de fier, care se folosește pe post de berbece la forțarea ușilor în operațiunile de forță.

“Sunteți gata?”, șoptește un adjudant. Toți confirmă, pe rând, că sunt pregătiți. Adjudantul face un semn cu mâna. “Cinci, patru, trei, doi, unu, SPARGE!”

În acel moment, Șeherezada zări primii licări ai dimineții și, discretă, tăcu. Continuarea zilele următoare.

* termen francez ce desemnează o zonă populată de dimensiune redusă, mai mică decât un cătun, fără echivalent în românește

** grad de subofițer în Franța, echivalent cu cel de plutonier în România

Anunțuri

Despre Franck
My name is Franck. With F from freedom. I'm not saving anyone. I don't forgive anyone. And I don't hate anyone. I'm just surviving to something people usually call "life".

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: