Reforme fără reformatori

O reformă înseamnă corectarea abuzurilor; o revoluție reprezintă doar un transfer de putere ” (Robert Bulwer-Lytton)

Timpurile glorioase ale reformelor lui Reagan sau Thatcher au apus de mult. Nimeni nu mai vrea reforme, nicăieri. Toată lumea vrea doar să trăiască. Să profite, aici și acum. Reformele sunt o nefericire, ceva de care e bine să te ferești.

Și totuși, în România ele n-au fost nicicând mai necesare ca acum. Aproape toate domeniile suferă de lipsa reformelor. Sănătatea e un monstru criminal, învățământul, o fabrică de incompetenți, companiile publice, o gaură neagră, agricultura, un handicapat diform, sistemul fiscal, o armată de dezertori, justiția, un blestem degenerat.

Dar parcă nicicând ideea de reformă nu a fost atât de respinsă de societatea românească. Demagogia reformatoare i-a oboist pe români. I-a obosit într-atât încât nimeni nu vrea să mai audă de reforme, nimeni nu mai are încredere în cei ce propun reforme.

Măgăreața a căzut acum pe PDL. Un partid la fel de banal și de corupt ca toate celelalte. O elită de partid care înțelege necesitățile, o mare masă care înțelege PUTEREA doar ca o formă de parvenire. Aplică reforme impuse din afară, fără cadre capabile să le aplice, fără convingere. Le aplică doar pentru supraviețuirea guvernării și a ideii de stat în România.

Putea fi însă orice alt partid la putere. E suficient să ne uităm ce avem în partea cealaltă. Al doilea actor: PSD, partidul anti-reformei prin excelență. Partid cu vocație administrativă, tristă moștenire a coloniei sovietice numite mai întâi Republica Populară România și mai apoi Republica Socialistă România, a asigurat perioade de stagnare în liniște. Este partidul administrației: birocrații din administrație se simt reprezentați, cadrele partidului provin de altfel mai ales de aici.

Al treilea pion pe tabla de șah: PNL. Patru ani la putere într-o perioadă ideală pentru reforme. Rezultatul: anti-reforme 100%, surplusul economic irosit pe îngrășarea administrației și pe pomeni electorale. “Prin noi înșine” a devenit “Pentru noi înșine”. Zero reforme, zero perspective, 100% eșec.

Peste tot acest tablou, masculul alfa al politicii românești. Băsescu. Singurul care pare convins de necesitatea reformelor. Înjurat de toți în criză, pentru că se identifică cu, horribile dictu, reforma.

Singurul care și le-a asumat, cel puțin, deși nu neapărat din convingere. Însă nu are și nu a avut niciodată o echipă capabilă să enunțe și să promoveze un program coerent de reforme. Astfel încât reforma din România se rezumă la un acronim și la un nume: FMI, Jeffrey Franks.

Nu este numai vina clasei politice, probabil cea mai incompetentă și mai coruptă din ultimii 100 de ani în România, la concurență cu vechilii din perioada coloniei sovietice, unde își are, de altfel, originea. Lipsesc vizionarii din societatea civilă – deși este pretențios să vorbim de așa ceva în România – care să fie capabili de proiecte complexe de reformă, altele decât cele copiate de prin Occident.

Până la urmă, singurii care au făcut cu adevărat reforme au fost țărăniștii, între 1997 și 2000. Radical, haotic, fără un proiect coerent și fără know-how, sabotați de o administrație coruptă și incompetentă, fără cadre capabile să managerieze o reformă. Rezultatul: au dispărut din istorie.

Anunțuri

Despre Franck
My name is Franck. With F from freedom. I'm not saving anyone. I don't forgive anyone. And I don't hate anyone. I'm just surviving to something people usually call "life".

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: