Limitele utopiei multiculturale

Proiectul instaurării unei societăți multiculturale, în care culturile sau religiile să intre în dialog, să se îmbogățească reciproc prin diversitatea lor,  a părut o metodă fericită de a înlocui vechea tendință de asimilare a celor care vin din altă parte.

Olanda, Marea Britanie și câteva alte state au reprezentat avangarda în acest domeniu. Însă iată că vremurile se schimbă. Cum să înțelegem recrudescența populismului xenofob într-o bună parte a Europei? Ca pe o reacție a populațiilor destabilizate de criza economică mondială și care caută un țap ispășitor? Sau ca pe limitele unei utopii?

Exemplele istorice ale unor societăți multiculturale cu o anumită perenitate nu lipsesc: fostul imperiu turc, epoca de aur a Spaniei musulmane; în perioada actuală, Libanul, India sau Statele Unite. Ce au ele în comun? O mare segregare între diferitele comunități care le compun, precum și mari inegalități.

De cealaltă parte, societățile lăudate pentru aspectul lor egalitar, precum cele din Europa de Nord sau Japonia, sunt în mod tradițional marcate de o mare omogenitate culturală. Iar acolo unde această omogenitate dispare, așa cum se întâmplă acum în Europa de Nord, populismul xenofob este în plină expansiune.

Cel puțin două motive fac dificilă realizarea visului unei societăți multiculturale care să fie egalitară și puțin segregată. Nu există instituții sau legi (sistemul politic, funcționarea justiției, dreptul muncii etc) care să fie neutre în ceea ce privește diversitatea culturilor. În societăților complet multiculturale, cadrul legal și instituțional (în special legislația privind familia) se pliază pe apartenența comunitară a fiecăruia.

În acest context, unii propun ca, în statele europene, șaria să fie considerată reperul pentru existența populațiilor de origine musulmană.  Pe această logică, ajungem repede la coexistența unor comunitați care furnizează un cadru de existență pentru membrii săi și exercită un control strict asupra acestei existențe.

Ghetoizarea comunitară care rezultă pare puțin compatibilă cu idealul unei societăți de cetățeni ce trăiesc într-un spațiu public și în care fiecare este liber în alegerile sale culturale, cu o viață privată lipsită de orice presiune.

În plus, într-o societate multiculturală puțin segregată, în care comunitățile nu trăiesc în teritorii strict definite, culturile se întâlnesc zi de zi prin intermediul unei largi sfere sociale, în principal la școală și la locul de muncă.

Cum a arătat Pierre Bourdieu în cartea sa « Mizeria lumii », coexistența în același spațiu a unor populații ale căror moduri de existență sunt incompatibile (de exemplu pentru că au concepții foarte diferite în privința granițelor între sunelele ce fac parte dintr-o existență normală și zgomotele ce deranjează) reprezintă o sursă de mari tensiuni.

Oricare ar fi politicile de mixitate socială și etnică într-un anumit mediu, libertatea pe care o are fiecare de a-și alege domiciliul, în măsura posibilităților sale, conduce în realitate orice societate multiculturală spre o segregare puternică.

Deschiderea către celălalt trebuie să ne împingă să-i însoțim cu omenie pe cei nevoiți să parcurgă calea dificilă a adaptării la o nouă lume, și nu să-i mințim. *

* Philippe d’Iribarne, director de cercetare la CERS, “Les limites de l’utopie multiculturelle”. Întregul articol în ediția din 17.11.2010 a cotidianului economic francez Les Echos

Anunțuri

Despre Franck
My name is Franck. With F from freedom. I'm not saving anyone. I don't forgive anyone. And I don't hate anyone. I'm just surviving to something people usually call "life".

4 Responses to Limitele utopiei multiculturale

  1. costin says:

    Limitele multiculturalismului sint foarte marginite in realitate, si „idealist” nemarginite in mintile ideologilor postmodernitatii. Culturile nu sint ca diferitele arome de fructe ce pot fi pus la olalta intr-o inghetata, ci sint entitati separate, cu vointa proprie care vor cauta sa se impuna pe un teritoriu dat. Multiculturalismul este posibil doar in mintea celor ce nu mai cred in cultura din care provin, acesta e si motivul pentru care acesta este acum prezent in occident si nu in alta parte. O cultura vie este o cultura care e sigura pe virtutile ei si va incerca sa le impuna, asa cum o face islamul in occidentul muribund. Sfirsitul Imperiului Roman a venit in momentul in care romanii nu mai erau dispusi sa il apere si au deschis larg portile invadatorilor barbari.
    multiculturalismul este, a fost si va fi o utopie. unde a fost aplicat a dus la cele mai barbarice monoculturi.

    • Franck says:

      Costin, foarte buna fraza: „Culturile nu sint ca diferitele arome de fructe ce pot fi pus la olalta intr-o inghetata, ci sint entitati separate, cu vointa proprie care vor cauta sa se impuna pe un teritoriu dat”.

      Am trait ani buni in occidentul „multicultural” ca sa-mi dau seama ca este vorba de un altoi care nu prinde, impus de sus in jos si neafunctional la nivel de mase. Nu a reusit decat sa creeze segregari culturale si rasiale in cadrul unor culturi nationala mai degaba egalitare, neobisnuite cu asa ceva. Presimt mari violente in deceniile urmatoare. Europa este o zona a vecinatatilor culturale, a confluentelor creatoare, dar nu una a amalgamului de culturi.

      In ceea ce priveste comparatia cu sf[rsitul Imperiului Roman, aceasta merge doar pana la un anumit punct. Ocultam, din pacate, si nu e nevoie sa spun de ce, rolul – nepremeditat – al crestinismului. Impunerea acestuia intr-un imperiu obisnuit cu toleranta religioasa a creat mari convulsii si conflicte interne care au dat lovitura de gratie unei civilizatii deja slabite de cauze interne si externe.

      Violenta si intoleranta primilor crestini ajunsi la putere au creat mari adversitati in randul necrestinilor si in cadrul armatei, deja afectata de reducerea numarului de voluntari. Occidentul a ramas preponderent pagan pana spre sfarsitul secolului V si biserica a ramas slaba pana la Carol cel Mare. Chiar si in Orient, unde crestinismul era deja majoritar, Justinian lansa in plin secol VI campanii de distrugere a templelor pagane in zonele rurale din Anatolia. (Recomand pentru o cunoastere mai profunda a acestei perioade din occidentul Europei cartea belgianului Henri Pirenne, „Mahomed si Carol cel Mare”, Editura Meridiane, Bucuresti, 1996)

      Despre perioada actuala: eu fac campanie impotriva multiculturalismului pe acest blog pentru ca imi pare un izvor de violenta in societati pacificate cu greu. Europa a ajuns la un echilibru in urma unor violente si suferinte imense, care au faurit in cele din urma statele nationale in care traim cu totii acum. Or, acum avem un Occident cu tot mai multe ghetouri, cu tot mai multa violenta, cu tot mai multa intoleranta.

      Chiar daca ne credem la adapost, aici, in bastionul Carpatilor, criza aceasta occidentala ne va afecta pana la urma si pe noi, intr-un fel sau altul. Am scris intr-un articol anterior ca:

      „Europa este în mod natural un spațiu al asimilării: de la a doua generație, sutele de mii de imigranți italieni, spanioli sau polonezi din Franța au devenit francezi, Germania a germanizat – și continuă să o facă – o mulțime de polonezi și alți est-europeni, iar România a românizat și o face în continuare, în mod natural, sute de mii de maghiari, țigani, greci, armeni, albanezi, ucraineni sau ruși.

      Căci opusul multiculturalismului nu este naționalismul, de care se tem unii, ci opțiunea firească – tendința naturală spre integrare”.

  2. costin says:

    Frank, multiculturalismul e iluzia justificata de idealism a hipiotilor si nihilistilor 68isti, ajunsi oameni in toata firea intre timp si care refuza inca sa se maturizeze si sa inteleaga ca realitatea este ceva ce functioneaza dupa niste reguli independente de halucinatiile lor utopice.
    Cel mai ademenitor rol este acela in care tu, ca boboc mediocru ce vrei sa iti faci o cariera si un rost in socio, alegi calea cea mai usoara si te lasi purtat de val. Si asta este posibil mai ales cind nu te intereseaza intradevar sa intelegi lumea din jurul tau ci doar sa dai impresia ca o fac si sa te adaptezi perfect mediului in care ai intrat, mediu care nu va precupeti eforturi in a te convinge ca esti un fel de zeu, o constiinta superioara idiotului de rind si abrutizat de munca, un fel de supraom, doar pentru ca faci sociologia (mi-au spus mai multi oameni ca ceva de genul asta li se spune studentilor). Esti o elita, esti un inginer social, este responsabilitatea ta sa remodelezi societatea. Iar daca moda intelectuala mai este si sinucigasa/relativista/nihilista/utopica/etc cu atit convingerea ca esti The One e mai mare. Uite Frank, vine si aici: Depopularea şi repopularea României. Masina de zombi: Multiculturalism şi reeducare la SNSPA

    Mi-a placut si celalalt articol al tau despre multikulti

    • Franck says:

      Foarte buna remarca legata de soixantehuitards, am cunoscut cateva exemplare in Franta, refuza sa vada lumea altfel decat printr-o fanta ingusta. Legat de elita, nu exista, cred, tara in Europa in care elita sa fie atat de rupta de realitate ca in Franta, in care „les grandes ecoles” inculca tinerilor de origine buna ideea de elita in sensul pur si dur al termenului.

      Sociologii, intr-adevar, sunt predispusi la manipularea aceasta elitista, incep chiar sa creada ca sunt modelatori de societati. Am facut acum multi ani un semestru de sociologie la o universitate din Franta cu un profesor soixantehuitard, care venea cu bicicleta la facultate si incerca sa agate studente cu 30 de ani mai tinere ca el. Genul de libidinos cu personalitate stearsa, de care faceam toti misto. Ne preda la seminarii tot felul de teorii la moda, am studiat cu el si chestii valabile precum telepolitica lui Berlusconi (pe care aveam s-o regasesc mai tarziu la Sarkozy).

      Ne sugera ca suntem manipulati impotriva musulmanilor prin educatia noastra „infestata” de traditia iudeo-crestina. Era un multiculturalist, dar unul caruia ii lipsea orice doctrina, era doar un amestec de „gauchism”, atat de drag francezilor, si de multiculturalism „sans visage”. Mergea adesea pe principiul „take it on faith”. Ori tocmai asta era problema, multi dintre noi nu eram dispusi sa o luam „on faith”.

      O spaniola s-a certat urat cu el. Era o catolica practicanta, foarte de treaba, ce respingea ideea cum ca Europa este un ansamblu multicultural, in care musulmanii sunt bineveniti. Vorbea de intoleranta din tarile de provenienta a acestor musulmani, de faptul ca traditia iudeo-crestina a Europei nu poate pur si simplu sa capituleze in numele ospitalitatii. Tipul i-a taiat-o scurt: „este exact ceea ce v-am spus, sunteti marcati de educatia voastra intr-un anumit mediu inchis, va este greu sa acceptati diversitatea”.

      In ziua aceea, am vazut-o pentru prima data pe spanioloaica plangand. Cred ca atunci „am simtit”, mai degraba decat am fost constient, ca ceva nu e in regula cu toate aceste teorii multiculturale.

      PS: bun site-ul tau, il bag in blogroll. Keep on 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: