De la valul lui Traian la scutul lui Obama

Am trasat frontiera mea (…). Am mărit ceea ce mi-a fost lăsat. Acela care, demn de Majestatea Mea, va apăra această frontieră, îmi va fi precum un fiu. Însă acela care o va abandona sau nu va lupta pentru a o apăra nu va fi fiul meu”. (Senusret III, faraon al Egiptului, 1820 î.e.n.)*

 Sistemele de apărare strategică “pot fi continue, precum zidul lui Hadrian, când era în stare bună, dar se compun cel mai adesea din puncte întărite izolate, plasate astfel încât să se susțină reciproc și să împiedice un atac frontal al inamicului pe o zonă prea mare.

Prin natura lor, sistemele de apărare strategică sunt cele mai scumpe de construit și de întreținut; ele implică prezența unei garnizoane, iar existența lor este întotdeauna un semn de bogăție și de dezvoltare politică avansată”. **

Primii despre care se știe cu siguranță că au construit un astfel de sistem de apărare strategică au fost egiptenii, care, începând cu 1991 î.e.n., au fortificat cursul Nilului pe o distanță de 400 de km, între prima și a patra cataractă, în sudul regatului.

De atunci, avansul tehnologic a îmbunătățit, puțin câte puțin, conceptul de sistem de apărare strategică, însă imaginea pe care o au generalii de astăzi nu diferă fundamental de cea a faraonilor egipteni de acum 4000 de ani.

În Dacia, Decebal a construit un astfel de sistem de apărare strategică în fața romanilor, de care s-a izbit Traian în cele două războaie dacice. Decebal s-a inspirat, de altfel, din modelul oferit chiar de romani, care construiseră un astfel de sistem de-a lungul Dunării, și a folosit meșteri romani pentru a edifica fortărețele, deoarece nu dispunea de know-how.

Romanii stăpâneau foarte bine conceptul, ei având astfel de sisteme de apărare pe multe dintre frontierele lor, din Mesopotamia până în Britania și din Mauretania până în Rhaetia.

De altfel, de cum au cucerit Dacia, au și început să edifice o apărare strategică în nordul provinciei, care corespunde cu nordul Transilvaniei de astăzi, constând într-un sistem defensiv de castre militare.

În Scythia Minor, actuala Dobroge, anexată de romani mult mai devreme și care proteja Moesia și Tracia, provincii mult mai importante, sistemul de apărare strategică era ceva mai vechi și mult mai complex, fiind compus atât din fortărețe, cât și din apărări continue, așa numitele “valuri ale lui Traian” – deși nu erau construite de cuceritorul Daciei. Sistemul din Dobrogea fost menținut, în diverse grade de complexitate, și de bizantini, în perioadele în care au putut păstra controlul regiunii.

Concepția strategică a romanilor nu diferea fundamental, de altfel, de cea a egiptenilor cu 2000 de ani înaintea lor sau de cea a britanicilor sau americanilor, 2000 de ani după ei.

“Politica Egiptului în privința frontierelor a reprezentat un model pentru imperialiștii de după ei, peste tot în lume. (…) Ca și egiptenii, britanicii întrețineau (în Pakistan și în Afghanistan, în secolul XIX, n.a.) o zonă administrativă unde garnizoane importante protejau populația locală; mai departe, într-o altă zonă, garnizoane importante erau cantonate în forturi în scopuri militare și, ceva mai în adâncime, exista o zonă tribală, unde doar drumurile erau apărate, în timp ce zonele învecinate erau supravegheate de miliții tribale”. ***

Romanii aveau, în Dacia și nu numai, un sistem de apărare strategică similar, pe mai multe linii, în care se foloseau de așa numiții foederati.

Regatele medievale din zonă foloseau aceeași metodă, cu unele modificări: ungurii au adoptat sistemul occidental (de origine carolingiană) al mărcilor de apărare, din care s-au născut, mai apoi, Moldova și Țara Românească.

Iar Moldova medievală avea un sistem de apărare strategică pe Nistru, format din cetățile Cetatea Albă, Tighina, Orhei, Soroca și Hotin, din care erau controlate de facto și regiuni întinse de peste Nistru – un no man’s land în acea vreme -, chiar dacă acestea nu erau, oficial, sub suzeranitatea domnitorilor moldoveni.

Într-un final, în fosta Dacie romană au sosit și noii romani, americanii. Pentru care, pentru prima dată în istorie, planeta Pământ constituie tabla de șah pe care își edifică apărarea strategică. În acest an, locul în care vor fi instalați primii lor interceptori europeni din scutul antirachetă, menit să îi apere împotriva unor inamici vag definiți, a fost stabilit într-un sat de care nu prea auzise nimeni, de la marginea Olteniei: Deveselu.

Ironic, satul Deveselu se află la frontiera de odinioară a Imperiului roman, la marginea răsăriteană a fostei provincii Dacia Malvensis, dincolo de care se afla un teritoriu slab populat – actuala Muntenie – și controlat doar în teorie de către romani.

Scutul antirachetă reprezintă o nouă etapă în evoluția sistemelor de apărare strategică, adaptată la evoluția tehnologică și la apariția rachetelor intercontinentale, iar amplasarea unei părți importante a acestuia în România are o semnificație capitală. Marchează intrarea definitivă a României în Mundus Americanus, the ultimate empire, sub umbrela pax americana.

America a influențat atât de mult lumea în ultimele decenii, încât eram, deja, cultural, în această lume. Bem cu toții băuturi americane, ne îmbrăcăm în blugi și tricouri, ascultăm muzică americană și ne uităm la filme americane. Însă și tinerii din Moscova, Beijing sau Minsk fac același lucru, dar nu fac și nu vor face, probabil, niciodată parte, “oficial”, din lumea americană.

Amplasarea unei părți importante din scutul american pe sol românesc schimbă datele problemei în România. Fie că ne place, fie că nu, SUA vor avea un cuvânt din ce în ce mai greu de spus în politica și în economia românească, pentru că au nevoie de “securizarea zonei”. Au început, deja. Chiar astăzi, ambasadorul american a dat publicității un lung comunicat în care calcă în picioare o decizie a Curții Constituționale, în care aceasta se opunea, ca demnă redută comunistă, reformării, atât de necesare, a Constituției. ****

Într-un regim juridico-politic profund corupt precum cel românesc, intervenția americană reprezintă o gură de oxigen. Și poate deschide drumuri spre democratizare și spre modernizare. Însă opoziția din politică și din justiție este atât de puternică și gata să trădeze România și viitorul ei de 100 de ori pentru a-și păstra privilegiile, încât americanii vor fi nevoiți, la un moment dat, să recurgă la metode dure de intervenție pentru a reuși.

Și e, poate, singurul mijloc de a tăia nodul gordian. Doar americanii pot înfrânge coaliția aiuritoare între cetepeii și ciutacii din presă, costiniii și pivnicerii din justiție și hoții la drumul mare din toate partidele politice, care blochează orice reformă și stopează orice progres. Și care au creat un mediu isteric și toxic în această țară, infectând o bună parte a populației cu inepțiile lor debitate zilnic.

În anumite domenii, au și reușit. Grație eforturilor americane, România are acum niște forțe speciale în armată demne de acest nume***** și a reformat armata la un nivel decent, grație lor România a început să aibă un cuvânt de spus în zonă, atât politic, pe direcția Moldova, cât și economico-energetic, pe direcția caucaziană (prin AGRI).

Însă americanii au început să securizeze și zona adiacentă: vizita senatorului McCain la Chișinău, trecută cu vederea în presa românească, înseamnă un semnal foarte important, mai ales în contextul înfrângerilor repetate din ultimul timp ale rușilor în Moldova, în ciuda unui intervenționism grosolan și mincinos.

Amplasarea scutului antirachetă la Deveselu pare să fi reaprins interesul americanilor pentru Republica Moldova, de care păreau să se dezintereseze după venirea la putere a lui Barack Obama, un material pe această temă fiind publicat de analistul basarabean Petru Bogatu.****** Unele semnale par să îi dea dreptate: România începe, încetul cu încetul, discret, să își împingă pionii dincolo de Prut. (exemplu 1) (exemplu 2)

America își reconfigurează, în aceste momente, sistemul de apărare strategică. Obama a dorit să reducă dimensiunea acestuia, pentru a economisi resurse, însă complexul militaro-industrial american, care a luat proporții gigantice după Al Doilea Război Mondial, similare celui sovietic, și care dispune de pârghii importante în Congres, a reacționat și și-a impus punctul de vedere.

Acest sistem militaro-industrial nu s-a reformat după sfârșitul Războiului Rece și are nevoie de noi și noi inamici pentru a-și conserva puterea. Numărul de generali și amirali a crescut în SUA cu 13% în ultimii 15 ani, la peste 1.000, iar birocrația din Pentagon s-a mărit pe fiecare nivel.

Secretarul apărării numit de Obama, Robert Gates, a făcut eforturi disperate pentru a-i convinge pe generali că este nevoie de reforma armatei, folosind argumentele lui Dwight Eisenhower, reticent în crearea un sistem militaro-industrial american după modelul celui stalinist.

“(Eisenhower a înțeles) că până și o superputere precum Statele Unite – pe atunci aproape de zenitul puterii și prosperității comparativ cu restul lumii – nu dispune de resurse politice, economice și militare nelimitate. (…) Eisenhower era îngrijorat că iubita lui republică s-ar putea transforma într-un stat garnizoană, puternic militar, dar cu o economie în stagnare și insolvent din punct de vedere strategic”. *******

Coșmarul lui Eisenhower a devenit realitate. Militarii sunt, la Washington, la fel de puternici ca în timpul Războiului Rece, deși, după prăbușirea URSS, dominația militară a Americii a devenit totală.

Gates le-a reamintit militarilor că SUA dispun, în prezent, de peste 3.200 de avioane tactice de luptă de toate tipurile, că flota militară americană depășește următoarele 13 marine militare la un loc, din care 11 sunt ale unor state aliate, și că în 2020 Statele Unite vor avea de 20 de ori mai multe avioane stealth decât China.

Obama dorea un sistem de apărare antirachetă la scară redusă, montat pe nave militare deja existente și care ar fi presupus costuri mai mici, dar și o eficiență mai scăzută. Militarii au impus sistemul terestru, mult mai costisitor, care presupune o securizare a spațiului de risc din triunghiul Moscova-Teheran-Beijing.

Iar partea europeană a apărării împotriva triunghiului va fi securizată din Polonia și România, țări considerate suficient de sigure pentru a face parte din Mundus Americanus. Sudul triunghiului va fi securizat, probabil, printr-o întărire a alianței cu India, iar estul, din Hawaii, Japonia și Taiwan.

Turcia și India, cu ambiții regionale, vor avea, însă, mai degrabă un statut de foederati. România, ca parte a lumii americane, cât timp SUA vor mai rămâne la apogeu, are, însă, oportunitatea istorică de a sparge, cu ajutor american, blocajul ruso-turc de la Marea Neagră și bariera rusească din Transnistria. Dacă timpul are răbdare cu noi și dacă americanii vor reuși, totuși, să taie nodul gordian din politica și din justiția de la București.

Autoritățile de la București nu trebuie să uite, totuși, că acordul cu SUA nu înseamnă o garanție că America ne va apăra. Singura garanție e propria noastră forță, pe care ar trebui să o citim printre rânduri și în comunicatele ambasadei americane de la București.

„Căci experiența de milenii nu cunoaște excepții: dacă potențialului tău aliat nu-i convine la un moment dat să te susțină, va găsi motiv să se sustragă de la îndeplinirea obligațiilor asumate. Și invers: dacă îi este de folos cuiva la un moment dat să te susțină, va face acest lucru și fără tratate prealabile”. ********* A spus-o un fost spion rus. Unul care și-a trădat țara și a fugit în Occident, știe despre ce vorbește.

* John KEEGAN, “A History of Warfare”, Londra, 1993 / L’Esprit Frapeur, 2000

** Ibidem

*** Ibidem

**** de pe Hotnews

***** vezi contribuția decisivă americană și britanică pe romanianspecialforces.com

****** pe blogul său de pe voceabasarabiei.net

******* potrivit Newsweek, august 23&30, 2010, p. 5 (traducere personală)

******** Ibidem

********* Victor Suvorov, „Ultima Republică. II. Cauza Sfântă”, Editura Polirom, 2011, p. 107

Anunțuri

Despre Franck
My name is Franck. With F from freedom. I'm not saving anyone. I don't forgive anyone. And I don't hate anyone. I'm just surviving to something people usually call "life".

9 Responses to De la valul lui Traian la scutul lui Obama

  1. evelics says:

    O prelegere strălucită de istorie si în special de strategia apărării,dacă m-am exprimat corect.În rest nu comentez prea mult,pentrucă nu vreau să vă supăr.Numai două consideratii:1.Părerea politică,este drept,nu foarte dezvoltată aici,înclină balanta dreptătii într-o parte,acolo unde se află puterea.În rest sunt cei ametiti de ciutaci si de cetepei.Oare se poate aplica aici dictonul„prosti,dar multi”? 2.Nimic de natură să te facă să te încrezi în institutiile statului(CCR,de exemplu) si în propriile tale păreri,ascultând interventia ambasadorului american.O fi bine?Cine stie…Vă multumesc.

    • Franck says:

      Evelics, balanța părerilor mele înclină exact în sensul părerilor mele. Dacă la un moment dat se suprapune peste părerea politicianului X sau Y, e o pură coincidență, nu am încredere în niciun politician român în prezent, nu am văzut nici măcar unul – în ultimii nu 21 de ani, ci 76 de ani – pe care să îl pot respecta. Eu am părerile mele, restul nu contează. Drama politicii românești de astăzi, aflată într-o derivă scandaloasă, constă în împărțirea maniheistă în două tabere ireconciliabile: pro / contra Băsescu. Dacă se întâmplă să spui, la un moment dat, ceva ce pare să fie pe aceeași linie cu ceva spus de Băsescu, ești taxat de „vierme băsist”, dacă spui ceva ce e contra ce zice el, ești băiat bun – pentru unii -, sau o lichea – pentru ceilalți. Limbajul a coborât sub orice nivel acceptabil. Îmi pare rău, dar mă tem că ați intrat în acest joc maniheist, nu mai puteți gândi decât în concepte impuse de la televizor. Pe mine nu mă interesează, nu intru și nu voi intra în acest joc. Despre decizia Curții Constituționale: îmi pare rău, dar e absolut ridicol ca niște propuneri de schimbare a Constituției să fie considerate „neconstituționale”. Când schimbi o Constituție, noile paragrafe le înlocuiesc pe altele, noile devin automat „constituționale”, cele vechi dispar, deci devin „neconstituționale”. E un joc periculos, nu se mai poate schimba nimic, rămânem pe vecie, după logica asta, cu Constituția din 2003! Justiția românească este o mafie periculoasă, deriva din acest sistem este absolut revoltătoare, căci subminează democrația și statul de drept, demolează încrederea cetățenilor în acestea. L-aș susține pe oricine ar vrea să schimbe ceva, iar instituția care, în prezent, vrea cu adevărat o reformă a justiției române este Ambasada SUA. Ați citit măcar comunicatul lor? Este extrem de bine făcut, se vede că este scris de juriști cu o bună cultură, cu o cunoaștere aprofundată a gândirii părinților fondatori ai Americii, care au dotat SUA cu una din cele mai trainice și mai bune Constituții din lume. Ați citi motivări ale instanțelor din România? Scrise de mari doctori în justiție, cu 15 masterate și șapte doctorate, în care sunt eliberați inși care au omorât copii pe trecerea de pietoni pentru că „au studii superioare, sunt familiști și nu ar putea, deci, suporta, regimul de detenție”. Asta este justiția din România, una absolut jenantă, în care este batjocorit zilnic principiul egalității în fața legii și sunt călcate în picioare multe alte principii fundamentale în drept. Atunci când CCR, CSM și judecătorii din România se vor ridica la nivelul juriștilor din Ambasada SUA, am putea discuta. Dar nu se ridică. Despre cetepei și ciutaci: am lucrat în presă, mi-am format încă de atunci păreri pe acest subiect. CTP este un potop de ură viscerală, netrecută prin filtrul rațiunii, revărsată zilnic asupra poporului român, Ciutacu este un individ incult și grobian, un parvenit jalnic. Punct. Uitați-vă la ei, dacă vă place. Probabil că reprezintă o mare parte a poporului român. Nu și pe mine. Numai bine!

  2. camelia says:

    Un text pe deplin edificator, pentru care cuvintele ar prisosi.
    Altfel, mă gândesc acum la această biată comună din Oltenia de existenţa căreia mulţi nici nu aveau vreun habar, acolo unde se afla o bază militară care nu mai era de multă vreme operaţională – cred că era una de paraşutism, dar nu vreau să spun prostii, aşa că voi întreba pe cineva care o ştie – comună devenită celebră peste noapte, acea noapte în care americanii şi-au zis că vor să testeze ceva anume şi că se vor şi asigura de eficienţa sistemelor lor de apărare antirachetă pentru „a menţine pasul cu ameninţarea”. Care ameninţare? Cea reprezentată de rachetele cu rază scurtă sau medie de acţiune…Se pare că undeva, cumva, există vreun inamic, actualmente neştiut, dar presupus.
    De-acum vom putea dormi liniştiţi, cu mult mai mult decât ni s-a întâmplat până acum. Ceva ne va veghea. Şi nu…nu e F.N.I-ul.
    E scutul. Ne va fi pavăză.

    • Franck says:

      Aerodromul militar de la Deveselu a fost construit în 1952, la comanda sovieticilor, într-o perioadă în care România era o colonie rusească. Cam în acea perioadă un aviator militar român care fusese format să se bată cu capitaliștii imperialiști și răi a luat avionul, un Yak, și s-a oprit direct în Iugoslavia lui Tito, care a acceptat să-l livreze americanilor. Deveselu era o bază aeriană, pentru avioane militare – nu există aerodromuri strict pentru parașutiști, Camelia, chiar dacă și ei le pot folosi 🙂 Bine punctat cu amenințarea. Povestea asta cu rachetele iraniene nu prea stă în picioare, o singură țară de prin zonă, al cărei nume începe cu R și se termină cu A (precum România, ce coincidență!), dispune de un arsenal de rachete suficient de avansat pentru a constitui acea amenințare pentru SUA.

  3. evelics says:

    Vă multumesc pentru prelegerea moralizatoare.Nu mă uit nici la ciutaci ,nici la cetepei;am altceva mai bun de făcut.Am destulă experientă de viată si,dece nu,inteligentă să simt politica acestor timpuri,cu atât mai mult cu cât trăiesc această politică pe pielea mea si STIU că ar putea fi altfel.Am făcut pur si simplu-cu primul meu comentariu- un exercitiu si mi s-a confirmat faptul că nu trebuia să -l fac.Aceeasi patimă este si de o parte si de cealaltă.Dacă eu nu prea mai am timp să-mi remodelez filozofia,mă bucur pentru faptul că dv.aveti tot timpul.Oricum,vă multumesc pentru atentie si vă doresc succes în continuare.

    • Franck says:

      Nu am avut intenția să vă livrez un discurs moralizator, dar am simțit că încercați să deturnați discuția spre politică. Nu mi se pare normal să mi se facă asocieri când nu e cazul. Sunt într-un anumit fel pro-american, dar nu în sensul obișnuit. Nu mănânc hamburgheri, nu beau Coca Cola, nu molfăi gumă de mestecat, nu aș putea trăi în America, sunt prea european. Însă port blugi adeseori și mă uit la filme americane – la cele bune 🙂 Și admir sistemul lor juridic și Constituția SUA. Intervenția ambasadei SUA este anormală în mod obișnuit, dar în contextul derapajului justiției române, o accept, orice mijloc de presiune extern poate ajuta, căci presiunile interne nu au dat niciun rezultat.

  4. Pingback: Intrebare de baraj « (b)Arca lui goE

  5. Pingback: Franck Melen: De la valul lui Traian la scutul lui Obama | Ziarişti Online

  6. Cristina Petre says:

    primo: nu ma intereseaza micile dvs. dileme sau curiozitati personale. adresati-va in alta parte, exista psihologi pentru asa ceva.
    secundo: mesajul dvs. este penibil.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: