Problema românească în Franța

Unii încep să creadă că ar fi fost mult mai bine dacă România nu intra în UE” (France 24, 30 septembrie 2011)

 Mă simt jenat de prezentarea în presa românească a “ironiilor” din mass-media franceză din ultima perioadă. Presa noastră a demonstrat niște complexe provinciale în abordarea subiectului și o lipsă totală de cunoaștere a mentalităților franțuzești.

Ar fi bine ca subiectul Franța, pe care toți avem impresia că-l stăpânim dacă am fost o dată în excursie la Luvru, să fie tratat de jurnaliști care cunosc bine domeniul. Acești jurnaliști nu prea există pe piața românească. Cei mai mulți jurnaliști din România nu cunosc decent limba franceză, 90% dintre ei n-ar fi angajați în Franța nici măcar la un ziar departamental.

Această lipsă de profesionalism face posibilă proliferarea, în presă, pe facebook sau aiurea, a unor apeluri țanțoșe la ripostă sau la “proteste” față de jignirile francezilor.

Doar două voci lucide. Prima e a lui Radu Banciu, un bun cunoscător al Franței, în emisiunea sa, joi seară. A doua, a ministrului de externe, Teodor Baconschi, care a declarat recent: „Pentru cine cunoaște Franța, Les Guignols este probabil cea mai corozivă emisiune TV de satiră. A replica la ironiile Guignolilor ar fi ridicol. Este ca şi cum cineva ar da comunicate de condamnare a imaginilor retușate ale Caţavencilor. Satira îşi are rostul ei într-o societate liberă şi o practicăm şi noi cu destulă voluptate”.*

Urmăresc emisiunea Les Guignols de vreo zece ani. E o adevărată instituție, are cam 25 de ani de existență (din anii ‘80), istoria sa se confundă, practic, cu cea a postului Canal +. M-am conectat greu la emisiune, mi-au trebuit vreo doi-trei ani să înțeleg tipul ăsta de umor, cu care nu eram obișnuit. E o emisiune de stânga, căci în Franța, țară profund ideologizată, aceste afinități sunt asumate.

Les Guignols ironizează tot ce reprezintă subiect de actualitate – iar românii sau țiganii din România (care, având cetățenie română, sunt considerați români, absolut firesc pentru cultura occidentală) au ajuns în ultimii ani subiect de actualitate în Franța. În emisiunea care a creat scandal la noi, disponibilă pe pagina de internet a Canal +, erau de fapt ridiculizați cei doi comentatori de la meciul România-Franța, considerați, de foarte mulți francezi, două fosile rasiste și sinistre. Le-au pus în gură celor doi clișeele xenofobe despre români ca să-și bată joc de ei.

Pentru necunoscătorii emisiunii, menționez că, în două din trei emisiuni, realizatorii își bat joc de americani, dar niciodată ambasada SUA de la Paris nu a protestat. După accidentul de la Fukushima, în les Guignols se făceau glume pe seama Japoniei, iar ambasada Japoniei a protestat la CNA-ul francez. A fost trimisă la plimbare. Libertatea presei. Cele mai ridiculizate persoane din Les Guignols sunt, însă, politicienii francezi, în frunte cu Sarkozy.

Les Guignols, emisiune în care prezentatorul-păpușă își salută publicul cu formula :  « Vous êtes en 2011 et vous regardez l’ancêtre d’Internet », a ironizat joi seara până și moartea patronului Apple, pe care îl caracteriza mereu drept « Steve Jobs. Il rend indispensable ce dont vous n’avez pas besoin ».**

Cât despre cazul recent al emisiunii “On va s’gêner” de pe Europe 1, prezentată de Laurent Ruquier, dezbaterea de la noi e la fel de ridicolă. Pornind de la proporția înaltă a românilor care studiază franceză, în emisiune s-au făcut unele glume care surprindeau clișee din societatea franceză, cu derapajele de rigoare. Nimic deosebit, după mine. Ruquier e un bun jurnalist, cu șarm și bun simț, are cel puțin trei clase peste orice realizator de emisiuni din România.

 Dincolo de ironiile din emisiunile franceze, este uimitor cum este ocultată sursa problemei în presa românească. Francezii se confruntă în ultimii ani cu o invazie a unei populații ieșite parcă direct din preistorie. A unei populații de țigani români complet analfabete, ce pare lipsită de norme elementare de igienă și care își tratează copiii ca pe unelte de producție tranzacționabile.

Iar copiii sunt un subiect tabu în civilizația creștină a continentului nostru. Chiar botezul dat imediat după naștere îi protejează, introducându-i în lumea umanului. Or, începând de la finalul anilor ’90, serviciile sociale și de protecție a copilului din anumite departamente franceze – în special din zona Parisului – au ajuns la saturație în urma apariției unui val de minori din România, aparent fără nicio supraveghere familială.

Atractivitatea Franței pentru acești oameni are o anumită explicație legată de slăbiciunea sistemului legislativ francez. Țări precum Germania sau Austria, dotate cu o legislație mai puțin laxă și în care autoritățile polițienești sunt mai reactive, au avut mult mai puține probleme, deși au fost primele în calea invaziei.

În schimb, Franța, care se consideră, pretențios, “țara drepturilor omului”, s-a trezit lipsită de apărare. Înăsprirea legislației s-a realizat tardiv și oferă în continuare destule portițe. Marea slăbiciune este hipercentralizarea Franței. Țările germanice, mai descentralizate, permit o abordare locală, rapidă și adaptată la context.

Totuși, potrivit unor cercetări recente, numărul țiganilor români din Franța pare să se fi stabilizat în ultimii ani undeva în apropiere de 15.000, iar “Franța, a cincea puterea economică a lumii, ar trebui să poată găzdui 15.000 de romi originari din România fără mare dificultate, dacă își propune”.***

Însă chestiunea s-a suprapus, nefericit, peste accentuarea dificultăților de integrare din suburbiile marilor orașe, populate preponderent de imigranți săraci, și peste criza economică. Astfel, țiganii din România au devenit “un problème de trop” pentru cei mai mulți francezi.

Aceștia încep, acum, să-și pună niște întrebări în legătură cu problema țiganilor români. Primo: cum e posibil ca o țară din UE, România, să aibă cetățeni aflați într-o asemenea stare oribilă, situați cultural undeva la limita dintre epoca bronzului și epoca fierului? Secundo: ce caută o astfel de țară, care nu e capabilă să-și școlarizeze și să-și educe cetățenii, în UE? Tertio: cum se face că nu am fost consultați în legătură cu acceptarea României în UE? Cine a decis peste capul nostru și de ce? Quarto: cine ne protejează de astfel de « invazii barbare » provenite chiar din sânul UE, atât timp cât libera circulație este garantată?

Cât timp nu vom căuta să găsim noi înșine răspunsuri la aceste întrebări, nu cred că avem dreptul moral să dăm replici ridicole la ironiile francezilor.

De altfel, există unele încercări de  răspuns pe care le-au căutat, scutindu-ne de efort, chiar unii occidentali. „Romii din România nu sunt nomazi. Ei nu trăiesc în rulote, ci în case, și asta de zeci de ani. S-au instalat în rulote mizerabile în Franța în lipsa altui adăpost. Nu există, deci, niciun motiv să considerăm că a fi rom presupune vreo dificultate în a accede la un loc de muncă stabil”, consideră Laurent El-Ghozi, președinte al unei organizații ce îi sprijină pe țigani.****

Pascal Hewitt, profesor de științe politice la Universitatea Liberă din Bruxelles, remarcă, de asemenea, că “ostilitatea față de străini urmează foarte exact curba șomajului”. *****

* potrivit Mediafax

** de pe pagina de internet a emisiunii, Canal +

*** Le Monde, ediția electronică din 29 iulie 2011

**** ibidem

***** Les Echos, ediția scrisă din 15 aprilie 2011, p. 8

Anunțuri

Despre Franck
My name is Franck. With F from freedom. I'm not saving anyone. I don't forgive anyone. And I don't hate anyone. I'm just surviving to something people usually call "life".

14 Responses to Problema românească în Franța

  1. olahus says:

    Interesant articol. Apropo de ce spune Laurent El-Ghouzi despre romi, tot interviul, aici http://www.lemonde.fr/politique/article/2011/07/29/laissons-aux-roms-l-acces-au-marche-du-travail-il-n-y-aura-plus-de-question-rom_1554265_823448.html
    „En Roumanie, les Roms ne mendient pas, les Roms ne vivent ni en caravanes ni en bidonvilles. Et pourtant ils sont très discriminés, en particulier sur le marché du travail.”
    Afirmatia ca romii (implicit, toti) nu ar cersi, e falsa, cea cu discriminarea e insa adevarata.

    • Franck says:

      Ai perfectă dreptate, Olahus, am observat și eu scăparea din interviu, dar cred că e mai degrabă o generalizare prost plasată legată de cerșetorie. Probabil vroia să spună că majoritatea țiganilor din România nu cerșește, ceea ce este adevărat. În rest interviul e unul interesant, persoana în cauză stăpânește destul de bine problema romilor / țiganilor din România și din Franța. În condițiile clișeelor larg răspândite în România și în Franța în legătură cu țiganii, e întotdeauna nevoie de voci lucide. Cunoașterea e cel mai bun medicament împotriva urii.

      • michu says:

        la ei tigan roman sau roman este tot una. Personal nu am nimic cu tiganii dar ei sunt cei care cersesc si fura in franta. De la ei avem de suferit toti romanii. Ca roman, sa doresti sa-ti faci o viata in franta este aproape imposibil. Permanent te lovesti de renumele care ni l-au facut tiganii. Asta e doar un of mic. Ma gandesc ce fac domnii romani de la Parlamentul European care isi castiga salariul pentru a ne reprezenta? Ce fac diplomatii nostri din lume? PAREREA MEA ESTE CA NU SUNTEM NICI MAI RAI DECAT POPULATIA DIN CELELALTE TARI SI NICI MAI BUNI! DAR DE CE ROMANII AU RENUME DE HOTI SAU PARIA LUMILOR DIN AFARA ROMANIEI? AM VAZUT SI AUZIT DE UN PRESEDINTE GERMAN ACUZAT DE FRAUDA, AM AUZIT DE UN PRESEDINTE EUROPEAN IN SCANDALURI SEXUALE, etc. As putea scrie mii de exemple de genul asta dar numai romanii sunt hoti, criminali, un popor de paria.

      • Franck says:

        Michu, Franța este un caz aparte în Europa. În franceză se folosește termenul de nationalité în sensul de cetățenie. Când obții cetățenia franceză se spune „acquérir la nationalité française”. Termenul de citoyenneté are un înțeles mai degrabă civic. Dacă vreți, singurul caz similar cu cel din Franța a fost în URSS, care au folosit modelul francez în „cetățenia sovietică”. Deși am importat ambii termeni din franceză, înțelesurile sunt diferite în română. De altfel, în toate limbile est-europene – și nu numai – avem o situație similară cu cea din română. E istoria care a făcut să fie altfel. Țiganii din România sunt considerați români atât timp cât au un pașaport românesc, și nu ne putem preface că nu e așa. Ne place sau nu ne place, sunt de aici, așa cum de aici sunt și lipovenii, și rutenii, și secuii etc. Ei sunt subiecți ai statului român. Noi folosim termenul de cetățenie în sens administrativ și dăm termenului de naționalitate o conotație etnică, dar manipulăm dubletul naționalitate/cetățenie cum ne convine. Când un ungur sau un neamț din România a făcut ceva memorabil, presa noastră scrie: românul Weissmuller a făcut, a dres, românul Kiss Imre a ajuns nu știu unde etc. Când e vorba de o trăznaie, schimbăm foaia: doi țigani din România au furat, un ungur din Harghita a fost arestat etc. E un complex de care trebuie să scăpăm, schizofrenia asta semantico-națională produce numai frustrări. Și mi se pare absurd să punem atâta pasiune în chestia asta. E o situație pe care trebuie să o luăm ca atare: există o criminalitate românească extinsă în Occident, care nu are cum să treacă neobservată. Glume și miștouri naționale au existat de când lumea și vor exista mereu. Contactul generează replică, întotdeauna. Până acum zece ani nu se vorbea deloc de români, pentru că eram puțin prezenți la ei, nu eram vizibili. Acum suntem vizibili în primul rând prin mica criminalitate și mai puțin prin altceva. Dar e o situație conjuncturală. În zece ani a fost o emigrație românească aproape fără precedent spre Europa de Vest (pentru noi e fără precedent, în tot cazul), comparabilă poate doar cu emigrația irlandezilor în Anglia și SUA în secolul XIX și cu cea a italienilor, un pic mai târziu. Când au ajuns în America, erau considerați nespălați, hoți etc. Întorcându-ne la problema noastră, vorbim de 3 milioane de oameni plecați în 10 ani. Adică 300.000 pe an, cât are un județ mic din România sau cât populația Islandei. Treptat, toată această populație dezrădăcinată va fi absorbită, Occidentul are forța să o facă. Cel mult un sfert dintre ei se vor întoarce în România. Și se vor întoarce dintre cei care au reușit sau dintre cei care au eșuat lamentabil, adică extremele. Jumătate de milion de portughezi emigrați în Franța în anii 70-80 sunt și acum acolo. Nu s-au mai întors. La a treia generație, emigranții din România vor fi complet asimilați, devenind italieni, spanioli, nemți, francezi etc. Am avut un surplus de populație și emigrația a fost supapa de care am avut nevoie. Statistic, între 1 și 2% dintre emigranți sunt niște infractori, de care noi am scăpat. Cine își amintește de bandele de hoți care terorizau transportul în comun din București în anii ’90 știe despre ce vorbesc. Acum nu mai există problema asta în București, s-a mutat cu tot cu infractori în Roma, Torino, Paris etc. Cred că trebuie să încetăm să mai fim ipocriți. Dim multe puncte de vedere, emigrația asta masivă a fost o adevărată binecuvântare pentru noi. În istorie, ca și în dragoste, nu trebuie să avem regrete. Numai bine!

  2. excelenta radiografie! S-o mediatizam, ca sa citeasca si jurnalistii, analistii, politicienii nostri care apar pe la televizor si se indigneaza visceral!

    • Franck says:

      Mulțumesc pentru apreciere, Simona! Despre mediatizare: nu știu dacă se va rezolva ceva, ar putea fi utilă dacă acordăm prezumția de bună-credință celor prezentați la televizor sub titulatura de „analist”. Ca și în cazul deținătorilor de doctorate, și aici suntem de departe lideri în sistemul solar la numărul de „analiști” la mia de locuitori. Cum bine spui, se indignează visceral, dar în primul rând nu stăpânesc subiectul – doar se folosesc de el – și, în al doilea rând, le lipsește capacitatea unui discurs lucid, în care bunul-simț să pară la el acasă.

  3. geta says:

    Oh, de parca i-ar pasa cuiva care e adevarul! Ca externist m-am vazut de nenumarate ori pusa la punct de sefi, daca incercam sa nuantez sau sa contrazic parerile lor. Daca lor li se pare stire, e stire. Daca tie nu ti se pare, n-ai chef de munca. Sa dau un exemplu: a doua zi dupa atentatul de la metroul din Moscova, a fost unul in Daghestan. Cineva a venit la mine si mi-a spus sa scriu o stire cu titul aproximativ „Inca un atentat in Rusia”. Cand am dat sa-i explic ca Rusia e una si Federatia Rusa e alta, iar in Daghestan sunt atentate aproape zilnic, mi s-a replicat cu niste ochi dati peste cap („Bine ca esti tu desteapta!”). Si mi s-a explicat: „Pana sa inteleaga cititorul asta, i-am luat doua click-uri”. Ce conteaza care e adevarul? Important e ca fraierii ne-au citit/urmarit si azi. Si, apropo, dom’ ministru s-a indignat si el la emisiunea radiofonica…

    • Franck says:

      Geta, povestea ta îmi amintește de experiențe proprii legate de subiect. Goana după trafic, oricum, fără a merita acest trafic prin conținut, provoacă un cerc vicios din care toți pierdem. Legat de „externe”: deși pare un domeniu mai ușurel, nu e deloc așa, sunt din ce în ce mai puțini externiști buni. Sunt consternat de decăderea acestui domeniu: citesc tone de știri în care numele rusești / ucrainene / bulgărești sunt redate ca în engleză (Shevchenko în loc de Șevcenko, de exemplu, Khabarovsk în loc de Habarovsk, Ludogorets în loc de Ludogoreț, Chernomorets în loc de Cernomoreț etc). În presa sportivă se scrie adeseori Firenze (Florența e prea pretențios, se pare). În urmă cu vreo doi ani, i-am reproșat unui așa-zis jurnalist, care tradusese o știre banală de pe AFP, că a scris Bourgas în loc de Burgas. Nu doar că nu a recunoscut că greșise (păi așa era pe AFP!), dar mi-am dat seama că habar n-are de orașul Burgas și în general de faptul că în românește se scrie altfel decât în franceză sau în engleză. Francezii, de exemplu, sunt foarte scrupuloși în transcrierea numelor proprii în manieră franceză (în presa lor mare nu am văzut scăpări), greșeli în acest sens pot pune capăt carierei unui jurnalist – asta și pentru că școlarizarea jurnaliștilor este mult mai bună, iar selecția lor mult mai atentă. Ei bine, preudo-jurnaliștii ăștia care scriu Bourgas sunt primii care sar în sus, țanțoși, să ne apere onoarea nereperată în fața franțujilor răi („las’ că știm noi cum e cu magrebienii lor”).

  4. Pingback: Franck Melen: Problema românească în Franța | Ziarişti Online

  5. Pingback: Slab de înger. Aperitiv pentru trecatori « (b)Arca lui goE

  6. Pingback: Cât trăieşte un blog? « (b)Arca lui goE

  7. michu says:

    Franck ai drepate in tot ceea ce spui. Stiu ca avem infractorii nostrii la toate nivelurile si toate clasele sociale. Dar ma deranjeaza ca, in special francezii (mari luptatori ai drepturilor omului), dar nu numai ei (se pare ca renumele de roman = paria a trecut de mult granitele batranului continent) arata cu degetul si pun mana la nas cand vad un Roman, cand stim foarte bine ca „nu exista padure fara uscaciuni ” si ei au infractorii lor la fel ca si in Romania. Nu s-au inventat infractorii in Romania si ei saracii nu au vazut niciodata unul. De la francezi, italieni, spanioli, germani toti au infractorii lor care au venit in Romania si au dat niste „tunuri ” statului roman ca noi nici macar nu visam la asa ceva. Dar in Romania nu se vorbeste ca francezii sunt hoti, nici de germani, nici de spanioli si nici de italieni. Am lucrat pentru un italian mare director de banca din italia care a facut „afaceri ” in Romania si a fraudat statul roman cu o groaza de bani. PE MINE MA DERANJEAZA CA NU SUNT CU NIMIC MAI BUNI DECAT NOI CU TOATA VECHIMEA LOR DE DEMOCRATIE DAR NOI LE PERMITEM SA NE JIGNEASCA CU FIECARE OCAZIE. MIE NU_MI ESTE RUSINE CA SUNT ROMAN, SUNT FOARTE MANDRU DE ASTA, IMI ESTE RUSINE CA TREBUIE SA LE PERMIT UNOR NULITATI SA SE CREADA MAI BUNI CA MINE!

    • Franck says:

      Hmm, când spui că nu sunt cu nimic mai buni ca noi ai doar parțial dreptate. La un anumit nivel, cel al oamenilor cu educație reală, nu sunt cu nimic mai buni ca noi. Dar uităm fața nevăzută a Lunii, adică a României. Milioane de oameni prost sau deloc educați, care nu cunosc nicio meserie. Oameni educați la pseudo-universități, care nu știu nici limba română. Zone cu o sărăcie groaznică, cu oameni îndobitociți de sărăcie. Sunt milioane chiar și după toată emigrația asta masivă. În Occident transferurile sociale operate de stat funcționează, chiar reduc sărăcia și inegalitatea de șanse, la noi sunt doar pomeni electorale. În Occident nu sunt cozi de sute de oameni care se îmbrâncesc pentru un kil de făină și o sticlă de ulei. Sunt la un cu totul alt nivel. Pentru săracii lor există ONG-uri adevărate, gen Resto du Coeur în Franța, care le distribuie zilnic alimente, le asigură școlarizare copiilor. Copiii săraci au șanse mai multe. La noi sfârșesc la coada vacii și se ratează. E un rezervor de resursă umană de care ne batem joc. Și e un mare izvor de emigrație oricum și în orice condiții. Oameni capabili să se ascundă în containere ca să ajungă în Canada sau aiurea. Cât timp vom avea milioanele astea de oameni pe care îi acuzăm că sunt leneși și needucați, nu prea putem să ne dăm cocoși în fața occidentalilor. Nu există mai mare ruptură ca la noi între elite și clasele populare. E o adevărată ură reciprocă mocnită. Elitele sunt incompetente și corupte, poporul – rău și needucat, ca să redau doar câteva dintre clișeele curente. În București uităm ce înseamnă România reală. Cea în care în orășelele mici un salariu de 1.000 de lei e considerat foarte bun. Hai că prin regiune nu avem vecini care să o ducă mai bine, cu excepția ungurilor, dar și ei sunt în cădere. Vorba unei suedeze: mi-e greu să vă respect atât timp cât am văzut un reportaj despre cum sunt tratați la voi copiii handicapați. Jignirile astea sunt adesea exagerate de presa românească, de altfel. Cunosc bine mentalitatea francezilor, de exemplu, și ei fac glume mult mai urâte pe seama americanilor. Pe de altă parte, olandezii de rând spun că francezii sunt niște nespălați. Noi, în schimb, suntem pudibonzii Europei, așa de drăgălași că stârnim răsete publicului. Să nu ne atingă nimeni nici cu o floare, că sărim în sus. Dacă nu suntem capabili de replică, n-avem ce căuta la masă cu ei. În Franța făceam întotdeauna mișto de francezi și spuneam glume pe seama lor și nu se prea supărau. Ei sunt mari flecari și au o cultură a insultei foarte dezvoltată, care mie chiar îmi place, sincer. Și sunt insulte urâte uneori, dar pline de savoare. la noi insultele sunt de cele mai multe ori niște vulgarități monotone. Când făceau glume proaste pe seama românilor, le dădeam replici acide și nu mai încercau a doua oară. De multe ori te insultă ca să te testeze. Dacă văd că te ții pe picioare și ai replică, te lasă în pace. În schimb am cunoscut mulți români, unii de o prostie înfiorătoare, cărora le era rușine să zică că sunt români. Le era mai comod să pună eșecul personal pe seama originii. E scuza clasică: dacă nu eram român, câte n-aș fi făcut.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: