Mundus vult decipi, ergo decipiatur
2 mai 2012 5 comentarii
La un moment dat, nu prea departe în timp, oamenii îl vor regreta pe Emil Boc. Atunci când pesederizarea va deveni insuportabilă și când ciocoismul celor noi îl va depăși cu mult pe cel al parveniților care tocmai pleacă de la ciolan. Și nu va mai exista nicio urmă de presă de opoziție care să le plângă de milă.
Atunci îi vor regreta pe hoții ăilalți, parcă nu furau chiar așa de mult ca ăștia de acum. Și după câțiva ani oamenii vor merge din nou cu entuziasm la vot să-i aleagă pe alți hoți pe care să-i pună la ciolan. Dar când se vor căuta în buzunare, vor vedea că sunt la fel de săraci. Căci oamenii se schimbă, însă ciolanul rămâne etern.
Acum e vremea răzbunării. A revanșei celor nevoiți să dea socoteală în fața procurorilor și judecătorilor de hoțiile trecute. A celor care n-au mai prins contracte bănoase cu statul. A celor ce n-au mai dat un tun de câțiva ani pentru că tunurile erau rezervate celor de la putere.
E vremea lor. E amuzant să le vezi ochii sticlind de satisfacție în platourile de televiziune. Ca un făcut, au început să renunțe la politețea forțată din opoziție. Aroganța strânsă de prea mult timp în chingi iese în sfârșit la lumină. Însă pentru ca satisfacția să fie deplină, mai e nevoie de ceva.
E nevoie de umilirea dușmanului. Va urma, fără îndoială. Un anume domn Felix a spus-o explicit pe o antenă. Mai devreme sau mai târziu vom asista la umilirea publică a dușmanului marinar. Doar astfel se va stinge setea răzbunării. Ca să explicăm de unde vine acest instinct, trebuie să ne întoarcem în urmă cu 8
00 de ani.
Într-o zi, Gingis Han i-a întrebat pe camarazii săi de arme care este cea mai dulce plăcere a vieții. “Să ne jucăm cu șoimii”, au răspuns ei. “Greșiți”, le-a spus el. “Cea mai mare plăcere a unui om este să-și urmărească și să-și învingă dușmanul, să pună mâna pe toate averile sale, să-i lase femeile în lacrimi, să siluiască corpurile acestora și să se urce pe cal”. *
E și victoria bugetarilor. În ministere erau chiote de veselie la trecerea moțiunii. Urmașul PCR e părintele lor spiritual, protector. Bugetarul revine iar la putere, e iarăși șef în fața țăranului de la ghișeu. Nu că n-ar fi fost și până acum, dar parcă se mai păstra o limită dată de slăbiciunea unui partid care n-a reușit să fie niciodată stat. Acum partidul-stat și-a reluat statul în primire.
* P. Ratchenvsky, Gengis Khan, Oxford 1991, p. 155
Despre Franck
De fiecare data cand apare o noua tableta pe blogul dvs.(si am facut ce trebuie spre a afla aceasta imediat),comentez cu placere,bineinteles,cu ingaduinta autorului.Subiectele mi se par interesante si interesant tratate.Cu parere de rau de data aceasta ma voi abtine fiindca nimic din cele scrise nu vine in intampinarea parerilor mele,bineinteles,subiective ca ale tuturor celor care au o parere.Va multumesc.
Vorbim peste un an. Desi sper sa nu fie cazul. Sunt prea batran pentru politica, dar sunt inca prea tanar pentru filosofie. Sper sa traiesc vremurile in care cinismul meu sa fie infirmat de realitate.
Va mutumesc pentru invitatie! Accept.Si nu i-as zice cinism.Se poate numi si mai bland!!!
Pingback: Mundus vult decipi, ergo decipiatur
Nu stiu de ce nu ar fi asa…de mai bine de 20 de ani istoria, cel putin in acest caz se tot repeta… La fel s-a intamplat de fiecare data cand „ceilalti” au castigat puterea. De fiecare data au fost aceleasi promisiuni de „mai bine”, aceleasi masuri pt a salva tara, muncitorii, pensionarii, si orice categorie defavorizata…de parca nu ar fi asa aproape toata populatia. Aceleasi masuri impotriva „coruptiei”. Coruptie careia toate aceste personaje grobiene, cu apucaturi de scapatati, mult spus mediocre, i-au tot creat un mediu optim de dezvoltare printre atatea metehne si mentalitati… Aceleasi dosare anuntate pompos in presa, ca mai apoi sa fie uitate in vreun sertar, atunci cand in spatele cortinei se ajungea la vreo intelegere… Toate acestea erau doar masuri pt a ne inchide noua ochii si a-si duce ei planurile la indeplinire. Planuri de razbunare, de capatuire, de hotie etc! Iar de fiecare data speranta din noi mai murea un pic…
De fiecare data a mai aparut cineva, cate un personaj nou, care sa spuna ca de acum gata, el e cel care ofera „altceva”. Dar pana si aceasta sintagma de altceva a ajuns sa fie pangarita… De fiecare data s-a dovedit a fi doar o noua papusa manuita de acelasi papusar. Raul facut noua, scenariul hotiei, toate erau cat se poate de identice.
Salutare Franck, si bine te-am regasit! Scuze de cinism, dar cam asa vad eu lucrurile in politichia romaneasca! Toate cele bune tuturor!