Houellebecq la București

Figura lui descrie cel mai bine acel sentiment al decadenței cu care rămânem după ce-i citim cărțile. Mărunțel, îmbătrânit, neîngrijit și bețiv. Fumător înrăit, sudează țigările precum Serge Gainsbourg.

A apărut la Bookfest cu o cutie de Tuborg într-o mână și cu o țigară în cealaltă. Era ora 15 și se vedea că nu e la prima bere. Nu-i păsa că nu se fumează înăuntru, oricum organizatorii s-au făcut că nu văd.

Au făcut bine. Fără țigară, Michel Houellebecq pare doar un bețiv ratat. Cu țigara în colțul gurii, devine un profet al decadenței. Ochii săi exprimă acea satisfacție cinică a celui ce observă cum totul se (auto)distruge, încetul cu încetul. Totul, inclusiv el însuși:

“Ce livre est avant tout l’histoire d’un homme, qui vecut la plus grande partie de sa vie en Europe occidentale, durant la seconde moitié du XXe siècle. (…) Fréquemment guettés par la misère, les hommes de sa génération passèrent en outre leur vie dans la solitude et l’amertume. Les sentiments d’amour, de tendresse et de fraternité humaine avaient dans une large mesure disparu ; dans leurs rapports mutuels ses contemporains faisaient le plus souvent preuve d’indifférence, voir de cruauté”.*

În lumea lui Huellebecq, bărbații nu mai au caracter, nici mândrie, nici orgoliu. Masculinitatea – ca și feminitatea, de altfel – se rezumă la sexualitate. Oamenii se agață de viață din instinct, nu mai speră decât să obțină mici plăceri, pe care le caută obsesiv. E exact viața de care fugea Céline, care încă mai credea că există, undeva, un refugiu.

La Houellebecq nu mai există nici refugiu, nici speranță. Există mici evadări dintr-un cotidian gri,  toate efemere. A spus-o și la București, când a fost întrebat de ce momentele de fericire durează atât de puțin în romanele sale: “Parce que tout prend fin, comme la vie, d’ailleurs”.

Aceasta este obsesia sa. A explicat că îi place să își omoare personajele – chiar și pe el însuși, în « La carte et le territoire » – pentru că vrea să le arate cititorilor săi întregul destin al unui personaj, inclusiv sfârșitul. În lipsa morții, personajul rămâne neîncheiat, ca un tablou pe care vedem doar contururi, nu și culoare.

Obsesia efemerului se resimte și mai acut în poveștile de iubire. În “Plateforme”, dragostea dintre cele două personaje este descrisă aproape integral din perspectivă sexuală. Întrezărim că se iubesc, dar nu avem acces decât la partea carnală a relației lor.

Nu e întâmplător: oamenii lui Houellebecq nu mai știu să trăiască altfel, pentru că sunt singuri și pentru că vor să obțină rapid sartisfacția maximă. E gândirea capitalistă instalată în cadrul cuplului, pe care scriitorul o pune în legătură cu libertatea sexuală adusă de extinderea contracepției.

“Comme l’índique le beau mot ménage, le couple et la famille représentaient le dernier îlot de communisme primitif au sein de la société libérale. La libération sexuelle eut pour effet la destruction de ces communautés intermédiaires, les dernières à séparer l’individu du marché. Ce processus de destruction se poursuit de nos jours”. **

Angoasele lui Houellebecq  nu au nimic neobișnuit pentru un scriitor occidental al ultimului secol. Moartea lui Dumnezeu și distrugerea sentimentului național au lăsat o umanitate fără repere, pradă angoaselor și viciului. Fără alcool și droguri, Occidentul s-ar depopula rapid în câteva generații.  Așa, agonia se prelungește.

De data aceasta nu războiul este marele pericol. Occidentalul nu mai vrea să se lupte și nu mai are pentru ce. Dumnezeu, Regele sau Națiunea, avatarurile moderne ale efigiei SPQR (Senatus Populusque Romanus) marcate semeț pe simbolurile legiunilor,  nu mai exercită atracție decât în medii marginale.

Marele pericol este atomizarea. Încetând să mai fie imperialist, europeanul occidental a încetat să mai fie solidar și a devenit o ființă tot mai fragilă. Imperialismul îi dădea și ultimului muncitor sentimentul apartenenței la un ansamblu puternic. Angoasele erau mai ușor de suportat.

Când a abandonat imperialismul, Occidentul european și-a abandonat populațiile unor nevroze fără scăpare. Acestea reprezintă miezul umanității lui Houellebecq și fac din literatura sa una greu de înțeles pentru cititorul neoccidental.

S-a văzut și la București căt de puțin înțeles este, de fapt, Houellebecq în afara spațiului occidental. Se vedea din răspunsurile plictisite pe care le dădea fătucilor excitate de la Litere, venite cu grupa de la facultate să-i pună întrebări stupide precum : “este romanul un gen literar minor?”

A insistat că nu ideile fac un scriitor, ci capacitatea de a observa detaliile. Aici l-am întrezărit pe Paul Valéry. Dar am simțit nesiguranța sa în fața neantului. Acel neant pe care îl întrezărim uneori la limita existenței, la acea membrană subțire dincolo de care se află obiectul tuturor spaimelor noastre.

Căci dincolo de existență, orice este posibil. Orice, inclusiv nimicul. Până nu vor rezolva ecuația matematică ∞x0=?, nu vom fi decât mici houellebeci orbecăind în întuneric.

* Les particules élémentaires, Flammarion 1998, p. 7

** Ibidem, p.116

Anunțuri

Despre Franck
My name is Franck. With F from freedom. I'm not saving anyone. I don't forgive anyone. And I don't hate anyone. I'm just surviving to something people usually call "life".

2 Responses to Houellebecq la București

  1. masha says:

    eu zic să orbecăi pe lumină, atunci e mai vizibil neantul…cu tot cu membrană, citoplasmă şi nucleu

    • evelics says:

      Ai zice ca este un „primitiv”;despre asta vorbesc comportamentul,ideile si un soi de realism crud,dar poate fi o crusta sub care se ascunde altceva…O parere,de neavizat.va multumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: