Tatăl meu bismarckian

Tatăui meu, căruia îi port pe umeri toate bucuriile şi toate neîmplinirile

Tatăl meu îl admira pe Bismarck. Din toată istoria pe care o citise, această figură era cea care îi atrăsese atenţia în cea mai mare măsură. Nu l-am înţeles niciodată cât timp a trăit. N-am înţeles ce făcea din Bismarck, „der Eiserne Kanzler” al celui de-al doilea Reich german, un simbol atât de puternic pentru el.

Pentru tatăl meu, simplu funcţionar al unui mic stat stalinist est-european, Otto von Bismarck era simbolul statului paternalist şi al Ordinii. El a creat primul sistem public de pensii, pe care presa economică de azi îl numeşte, impersonal, „Pilonul I de pensii”.

“Statul are o obligaţie faţă de mine, pe care trebuie să o onoreze”, spunea tatăl meu. E aceeaşi mentalitate pe care o aveau, în mod sigur, înaintaşii săi, modeşti funcţionari ai KuK* de la 1900.

Citește tot articolul

Anunțuri

Bătălia imperiilor în Bucovina

Studenți! Muzele tac. A sosit ceasul bătăliei, o bătălie în numele civilizației germanice amenințate la răsărit de către barbari şi invidiate de inamicul de la apus. Astfel se aprinde din nou furor teutonicus. Renaște entuziasmul războaielor de eliberare şi începe războiul sfânt” (Apel al rectorilor universităților din Bavaria, 3 august 1914)*

 Decretată în noaptea 30 iulie 1914, mobilizarea generală a bucovinenilor s-a făcut la regimentele 23 Landwehr şi 41 Infanterie, respectiv 4 şi 9 Dragoni, grupate în cadrul diviziei 43 Landwehr, care astfel va avea în război o structură diferită de cea din timpul păcii.

La începutul războiului, divizia 43 a ocupat poziţii pe malul galiţian al Nistrului, în zona Zaleszczyki, făcând parte din dispozitivul de patru divizii al generalului Kovess, destinat apărării Galiţiei Orientale şi Bucovinei, numit „Armee-Gruppe Kovess” – transformat ulterior în Armata a II-a.

Glotașii erau înrolați la Brigada 35 Miliții (Landsturm), care în august 1914 era concentrată pe granița cu Basarabia contra unui atac rusesc.

Citește tot articolul

Români în calea lupilor

În viață trebuie să ai curaj, căci oriunde te vei găsi, ești în lumea lupilor și, dacă nu ai curaj, nu faci nimic” (Alexandru Danielopol)

Pentru Basarabia, din păcate, nu mai puteam face nimic. Basarabia era pierdută, era luată de ruși. Acum însă se punea problema salvării oamenilor, a basarabenilor și bucovinenilor. Aceștia se refugiaseră în România în două valuri, între 1940-1941, relativ puțini, și un val uriaș, refugiat în 1944.

După datele pe care le dețineau americanii, era vorba de peste 300.000 de oameni (după alte date, 700.000 de oameni n.a.), care fugiseră de spaima bolșevicilor. Un an de zile, 1940-1941, îi lămurise pe basarabeni ce-i poate aștepta de la ruși.

Citește tot articolul

Căderea Bucovinei

După operaţiunea de evacuare a Transnistriei, Bucovinei şi Basarabiei, la începutul lunii aprilie 1944 aproape întreaga Bucovină a fost reocupată de trupele sovietice.

În nordul Bucovinei (jud. Hotin, Cernăuţi, Storojineţ şi o parte a jud. Rădăuţi) administraţia sovietică venea pentru mult timp.

Acţiunile militare ale Armatei roşii în Bucovina au fost însoţite de cele ale formaţiunilor de partizani (în Hotin, Zastavna, Cernăuţi, etc.), lansate în zonele necesare Comandamentului militar sovietic, pentru facilitarea înaintării unităţilor de operaţiuni, prin executarea misiunilor de diversiune.

Acestea au fost primele elemente sovietice care au provocat nemulţumirea bucovinenilor. Citeşte tot articolul

Scucino bucovinean

Undeva în Bucovina, 1919

„Când era copil în Bucovina, la o zi de mers de Nistru – dincolo de care începea Rusia -, a fost trezit într-o noapte: austriecii tocmai plecaseră, iar românii, cărora le-a fost atribuită Bucovina, nu ajunseseră încă, şi exista teama că bolşevicii vor ataca sau că vor face măcar incursiuni izolate. Deja erau bande care jefuiau depozitele austriece de armament.

Toată viaţa a păstrat în memorie impresiile de atunci, mai alers mâinile care tremurau: cele ale guvernantei care l-au trezit şi l-au îmbrăcat, mâinile tremurânde ale mamei care puneau bijuteriile în cutii pentru a le ascunde, cele ale argaţilor cărora tatăl său, etern Don Quijote, le distribuia pistoale”. *

 „Rusia era acolo, foarte aproape, chiar de partea cealaltă a Nistrului. Revoluţia din 1917 a adus la noi valuri de refugiaţi, familii întregi erau cazate la rude sau la prieteni generoşi”. Citește tot articolul

Capitalism (neo)protestant în Bucovina

Cândva, în anii ’80, când am copilărit acolo, era doar un sat frumos, cu bucovineni mândri şi răi. Acum, când mai trec pe acolo, descopăr cu totul altceva. Fabrici, cartiere de case noi şi alte semne de progres economic în ceea ce a devenit între timp oraşul Vicovu de Sus, în centrul Bucovinei istorice şi la marginea nordică a celei rămase sub autoritate românească. Cu vreo 14.000 de locuitori, vreo 10 fabrici, toate apărute după 1990, şi un simţ rar al responsabilităţii.

Citește tot articolul

%d blogeri au apreciat asta: