Cei care nu ne mai pot ajuta

“Cu două săptămâni înainte de moartea tatălui tău, am visat-o pe bunica. Pe Ana. Era îmbrăcată în alb și făcea curat în casă, în casa lor, a bunicilor. Totul era alb în jurul ei”, începu mătușa să povestească.

“Am întrebat-o: dar pe cine aștepți tu? Ea mi-a răspuns că trebuie să vină Nicu. Am întrebat-o: cum, vine Nicu cu soția? Ea mi-a spus că Nicu vine singur”.

Cu două săptămâni înainte de moartea mătușii Viorica, sora ei a visat-o tot pe bunica Ana, care a murit în urmă cu 15 ani.

Copiii fluturi

Elisabeth Kübler-Ross, marea inițiatoare a cercetărilor moderne asupra morții și în special asupra îngrijirii muribunzilor, s-a interesat în mod particular de copiii pe cale să moară. Convingerea sa este fermă: copiii știu aproape întotdeauna dinainte că vor muri, oricare ar fi cauza morții.

Ei cunosc chiar și circumstanțele morții, sau mai degrabă subconștientul lor știe și se exprimă prin desene, scrisori, poezii, al căror sens nu-l aflăm, cel mai adesea, decât după moartea copiilor.

Ei simt, de asemenea, ceea ce urmează dincolo: descoperirea luminii, a dragostei universale și necondiționate ce îi așteaptă și a cărei chemare o aud uneori.

În cazul unui deces provocat de o boală, am putea pune presentimentul copilului pe seama dezvoltării la nivelul subconștientului a procesului biologic deja declanșat.

Arhiva mormonă a sufletelor

La 20 de mile sud-est de Salt Lake City, bastionul sectei mormone, se află o arhivă conținând 2,4 milioane de microfilme cu acte de stare civilă pentru circa două miliarde de persoane. Arhiva “Granite Mountain Records Vault”* se află într-un buncăr săpat în muntele Wasatch, protejat cu uși de 14 tone, destinate să salveze microfilmele în cazul unui război nuclear.

Potrivit unei anchete realizate de o echipă de jurnaliști de la canalul francez M6**, arhiva conține date din peste 100 de țări, cele mai multe obținute cu acordul statelor, care au permis reprezentanților mormoni să microfilmeze certificatele de stare civilă. Franța, de exemplu, a acceptat în anii 1960 microfilmarea arhivelor de către mormoni, iar procesul de copiere continuă.

Reportaj din lumea de dincolo

Unul dintre naufragiații de pe Titanic, din 1912, a reușit să comunice povestea aventurilor sale în lumea de dincolo fiicei sale, prin intermediul unui medium. Numele naufragiatului era William Sted.

În 1921 și 1922, aceste mesaje au prezentat povestea morții sale și a evoluției în lumea de dincolo. La început, Sted arată stupefacția de a regăsi alături de el persoane despre care știa că au decedat cu mult timp în urmă.

“Mi-am dat seama atunci pentru prima dată de schimbarea care se produsese. Am înțeles brusc și mi s-a făcut frică. După un moment de panică, am încercat să îmi revin. Deruta mea nu a durat decât o clipă și am realizat cu încântare că tot ceea ce învățasem era adevărat.

Spiritism cu negri

S-a întâmplat în Franța, în acest weekend

Cea mai tare fază din acest sfârșit de săptămână s-a întâmplat în Franța, în departamentul Yvelines, unde o ședință de spiritism s-a terminat prost pentru participanți.

Astfel, în comuna  La Verrière, cu circa 6.000 de locuitori, 12 persoane de origine centrafricană, toate din aceeași familie, au sărit pe geam de la etajul al doilea al unui imobil, sâmbătă 23 octombrie la ora 5 dimineața. Un bebeluș de patru luni a murit în timpul incidentului, iar ceilalți au ajuns la spital.

“Bărbatul respectiv, de origine africană, complet dezbrăcat, s-a trezit pentru a-și hrăni copilașul, însă ceilalți au crezut că este diavolul”, a explicat un procuror.

Astfel, bărbatul luat drept diavol a declarat că a fost trezit în timpul nopții de concubina sa ca să pregătească biberonul pentru fetița lor de patru luni. În acel moment, celelalte persoane din apartament se uitau la televizor.

Când bărbatul a apărut, una din femei a început să strige: “Diavolul, diavolul!”.

A doua zi după sfârşitul lumii

22 decembrie 2012

Sar imediat din pat şi mă duc la fereastră. Ninge mărunt. Blocul din faţă e tot acolo, baba de la etajul 3 stă  în continuare înţepenită în geam, ca de obicei. Nici gunoiul aruncat aiurea lângă ghenă nu a dispărut.

E sâmbătă. Hmm, sfârşitul lumii n-a venit ieri. Maiaşii, Nostradamus, Baba Vanka, s-au înşelat cu toţii, se pare. Sau, de fapt, sunt deja dincolo, dar nu-mi dau eu seama?

Mă pipăi vreo 30 de secunde, totul pare normal, îmi dau o palmă şi mă doare. Nu, nu sunt dincolo, asta dacă nu cumva ideile mele despre dincolo sunt complet greşite.

Îmi fac o cafea, focul de la aragaz e la fel, cafeaua are acelaşi gust. Şi ţigara de dimineaţă e la fel de bună ca de obicei. Mi-e somn în continuare, am stat aseară la televizor până târziu să văd emisiunea: “SENZAŢIONAL: În seara asta vedem dacă vine sfârşitul lumii”.

Erau tot felul de experţi care citeau din cărţile maiaşe şi din Nostradamus, așteptând cu emoție prăpădul. Mi-e milă de ei, cred că sunt foarte dezamăgiți acum, sperau să fie în Rai la ora asta, trai-neneacă și adio criză!

Poveste arabă

La jumătatea secolului al VIII-lea, primul calif al dinastiei abaside decide să edifice o nouă capitală,  la răsărit de Damasc, pentru a fi mai aproape de provinciile orientale, care constituie acum cea mai mare parte a teritoriului său.

Califul îi desemnează pe matematicianul şi astrologul evreu Masha Allah şi pe  astronomul zoroastrian An-Naubakhl să realizeze planurile pentru nou oraş, nu departe de Ctesiphon,  de Babilon şi de Seleucos, capitalele imperiilor precedente, şi pe malul Tigrului. Noul oraş se va numi Bagdad.

În 762, la zece ani după ce i-a venit ideea califului, Bagdadul devine capitala Islamului. Oraşul devine rapid unul uriaş, cel mai mare din lume, ajungând în puţin timp la  două milioane de locuitori.

Peste un milion de evrei, potrivit relatărilor, părăsesc oraşele, târgurile şi satele din regiune pentru a se instala în centrul negustoresc al noii capitale, Al-Karkh, ca să scape de impozitul funciar, deşi califii promit reduceri fiscale pentru cei ce rămân la ţară.

În această uriaşă metropolă, evreii bagdadi exercită tot felul de meserii. Nu sunt nici mai bogaţi nici mai săraci decât musulmanii şi trăiesc în cartiere deschise.

Dincolo

Moartea e acum în faţa mea, văd cum cerul se deschide, cum omul este captivat de ceea ce nu cunoştea până atunci.

Moartea e acum în faţa mea, văd cum omul vrea să-şi revadă vatra, după atâţia ani petrecuţi în captivitate.

(Dialogul muribundului cu sufletul său, Egipt, circa 2000 î.e.n.)

NON OMNIS MORIAR ?

Totul a început pe 12 iunie 1959, undeva în apropiere de Stockholm. Friedrich Jürgenson a ieşit să înregistreze ciripit de păsărele. Când a început să asculte banda, a descoperit cu stupoare sunete de trompetă care se terminau într-o muzică de fanfară. Iar apoi o voce povestea, în norvegiană, despre ciripitul păsărilor de noapte.

O lună mai târziu, când lucra pentru o emisiune la radio, pe o înregistrare a apărut o voce care îi vorbea, în nemţeşte, despre Rusia. După mai multe astfel de experienţe, obosit, a dorit să renunţe şi, pe când se pregătea să apese pe butonul de oprire al magnetofonului, a auzit o în difuzor : „ascultă, menţine contactul, ascultă!”.