Legea atracției

legea_atractieiIa spune, Albu, ce subiect ai  tras? Legea atracției universale, domnule profesor. Bun, ai un sfert de oră să te pregătești. Așa cum v-am anunțat, nu vreau răspunsurile din manuale, vreau să treceți dincolo de manual, de materia standard. Vreau să fiți creativi, să-mi dați răspunsuri la care nu mă aștept, asocieri multidisciplinare, pornind de la subiectul extras. Ar fi cazul să văd creativitate, în ultimul an de liceu. Citește tot articolul

Dumnezeu TV

weegee02Adevărul de aici e o eroare dincolo. Adevăr dintr-un punct de vedere și falsitate dintr-altul. Toate principiile sunt contradictorii în ele însele”. (Giovanni Papini, “Un om sfârșit”)

Tânăra femeie zăcea într-o baltă de sânge, înconjurată de câțiva gură-cască care nu aveau habar ce să facă. Nu simțea nicio durere, deși știa că ceva grav i se întâmplase. Își fixase privirea pe unul dintre becurile de pe bulevard,  ca pe un sprijin imaginar.

Încerca să-și amintească ce s-a întâmplat. Ceva nu era în regulă. Simțea ca o negură pe minte. Și simți brusc fiori reci. “Nu-mi pot aminti orașul ziua”, se trezi spunând cu voce tare. Singurele amintiri veneau din noapte.

Citește tot articolul

Houellebecq la București

Figura lui descrie cel mai bine acel sentiment al decadenței cu care rămânem după ce-i citim cărțile. Mărunțel, îmbătrânit, neîngrijit și bețiv. Fumător înrăit, sudează țigările precum Serge Gainsbourg.

A apărut la Bookfest cu o cutie de Tuborg într-o mână și cu o țigară în cealaltă. Era ora 15 și se vedea că nu e la prima bere. Nu-i păsa că nu se fumează înăuntru, oricum organizatorii s-au făcut că nu văd.

Au făcut bine. Fără țigară, Michel Houellebecq pare doar un bețiv ratat. Cu țigara în colțul gurii, devine un profet al decadenței. Ochii săi exprimă acea satisfacție cinică a celui ce observă cum totul se (auto)distruge, încetul cu încetul. Totul, inclusiv el însuși:

Citește tot articolul

Mundus vult decipi, ergo decipiatur

La un moment dat, nu prea departe în timp, oamenii îl vor regreta pe Emil Boc. Atunci când pesederizarea va deveni insuportabilă și când ciocoismul celor noi îl va depăși cu mult pe cel al parveniților care tocmai pleacă de la ciolan. Și nu va mai exista nicio urmă de presă de opoziție care să le plângă de milă.

Atunci îi vor regreta pe hoții ăilalți, parcă nu furau chiar așa de mult ca ăștia de acum. Și după câțiva ani oamenii vor merge din nou cu entuziasm la vot să-i aleagă pe alți hoți pe care să-i pună la ciolan. Dar când se vor căuta în buzunare, vor vedea că sunt la fel de săraci. Căci oamenii se schimbă, însă ciolanul rămâne etern.

Citește tot articolul

Macondo din Strada Fiordului

Când am ajuns acolo, m-am trezit înconjurat de o umanitate ieșită parcă direct din romanul Groapa al lui Eugen Barbu. Oameni ce trăiesc în nişte case modeste, cele mai multe din chirpici, pe aşa-zise străzi, neasfaltate şi acoperite de noroiul zăpezilor proaspăt topite.

Pe hartă, zona pare una normală din București. Se află în sectorul 1, în spatele gării Chitila Triaj. Străzile au nume pretenţioase: Fiordului, Mamaia, Buclei, Medreşti. Nu există canalizare, nici apă curentă, nici gaze.

Pânza freatică e infestată după ce un vagon cu acid sulfuric s-a răsturnat în triaj şi a poluat toată zona. Cei precauţi cară apa cu găleţi din altă parte, alţii riscă şi o folosesc pe cea din puţuri. Nu am văzut oameni foarte bătrâni, aşa că bănuiesc că speranţă lor de viaţă e destul de scăzută.

Citește tot articolul

Copiii din flori ai Albei ca Zăpada

We’d all like to vote for the best man, but he’s never a candidate” (Frank McKinney Hubbard, umorist american)

Sebastian Lăzăroiu a crezut că poate crea un partid aparent necompromis, avatar al PDL în interiorul sistemului politic, care să-i atragă pe votanții dezamăgiți de PDL și care, altfel, fie nu ar vota, fie s-ar îndrepta spre alte partide.

Proiectul, unul iluzoriu, are la fel de multe șanse de reușită cât o călătorie spre Alpha Centauri în acest deceniu. Copilul născut din proiectul “Alba ca Zăpada” se numește Noua Republică.

Oamenii care au trăit tragedia secolului XX ar trebui să se ferească, măcar din spirit de conservare, de proiectele politice sau sociale care conțin adjectivul “nou”. Căci noi am trăit până la epuizare ideea de “om nou”.

Am cunoscut, de asemeni, concepte ideologice precum noua societate, noua literatură, noua morală etc. Toate au fost plătite cu sângele celor care nu corespundeau ideii de nou.

Citește tot articolul

Problema românească în Franța

Unii încep să creadă că ar fi fost mult mai bine dacă România nu intra în UE” (France 24, 30 septembrie 2011)

 Mă simt jenat de prezentarea în presa românească a “ironiilor” din mass-media franceză din ultima perioadă. Presa noastră a demonstrat niște complexe provinciale în abordarea subiectului și o lipsă totală de cunoaștere a mentalităților franțuzești.

Ar fi bine ca subiectul Franța, pe care toți avem impresia că-l stăpânim dacă am fost o dată în excursie la Luvru, să fie tratat de jurnaliști care cunosc bine domeniul. Acești jurnaliști nu prea există pe piața românească. Cei mai mulți jurnaliști din România nu cunosc decent limba franceză, 90% dintre ei n-ar fi angajați în Franța nici măcar la un ziar departamental.

Citește tot articolul

De la valul lui Traian la scutul lui Obama

Am trasat frontiera mea (…). Am mărit ceea ce mi-a fost lăsat. Acela care, demn de Majestatea Mea, va apăra această frontieră, îmi va fi precum un fiu. Însă acela care o va abandona sau nu va lupta pentru a o apăra nu va fi fiul meu”. (Senusret III, faraon al Egiptului, 1820 î.e.n.)*

 Sistemele de apărare strategică “pot fi continue, precum zidul lui Hadrian, când era în stare bună, dar se compun cel mai adesea din puncte întărite izolate, plasate astfel încât să se susțină reciproc și să împiedice un atac frontal al inamicului pe o zonă prea mare.

Prin natura lor, sistemele de apărare strategică sunt cele mai scumpe de construit și de întreținut; ele implică prezența unei garnizoane, iar existența lor este întotdeauna un semn de bogăție și de dezvoltare politică avansată”. **

Citește tot articolul

Ce caută China în Bilderberg

Bătrânul Kissinger inovează din nou. Pentru prima oară, un oficial chinez de rang înalt participă la o reuniune a clubului Bilderberg. Este vorba despre Fu Ying, viceministru al afacerilor externe în guvernul de la Beijing.

Kissinger, fondator al grupului Bilderberg și participant la toate reuniunile acestuia din 1954 încoace, cunoaște China. El a fost cel care s-a dus, la începutul anilor ’70, la curtea împăratului Mao. Atunci i-ar fi spus împăratului roșu: “Puterea este cel mai mare afrodiziac!”, ca răspuns la o întrebare a lui Mao legată de legendarul său succes la femei, în ciuda unui aspect fizic modest.

Citește tot articolul

Despre agenda Bilderberg la St. Moritz

Reuniunea din 2011 a grupului exclusivist Bilderberg va avea loc în perioada 9-12 iunie la Grand Hotel des Bains Kempinski din Sankt Moritz, Elveția.* Un loc destinat, parcă, pentru o astfel de reuniune. Nu mai reiau istoricul și controversele asupra grupului, am scris anterior (aici) un material mai larg despre Bilderberg.

Deocamdată nu au scăpat în presa care urmărește activitățile grupului (pentru că mare parte din „mainstream media” ignoră subiectul, deși șefii de mari publicații sunt prezențe obișnuite la reuniunile anuale ale Bilderberg) nici agenda reuniunii, nici lista de invitați.

Citește tot articolul

Scurte consideraţiuni despre ceea ce ni se întâmplă

All that we see or seem, is but a dream within a dream” (Allan Edgar Poe)

“Soarta noastră fusese prevăzută în marele scenariu al Revoluţiei din ’17 şi ea urma să fie dusă la îndeplinire de implacabilul determinism marxist-leninist, care, dinaninte de a ne naşte, ne şi condamnase în bloc şi definitiv”, constata Radu Mărculescu într-o carte* care ar trebui să fie lectură obligatorie în toate şcolile de ofiţeri din România.

Alexandru Dragomir, “Sănduc” pentru Noica, sapă chiar mai adânc, la rădăcina lucrurilor, şi vede originea a ceea ce ni s-a întâmplat în delirantul secol XX în teribilul “COGITO ERGO SVM” al lui Descartes.

Citește tot articolul

De ce trebuia asasinat JFK

Pentru cei care încă nu știați de aceste lucruri, postez un material, subtitrat în franceză, cu un discurs susținut de Kennedy în 1961, în fața American Newspaper Publishers Association.

Limitele utopiei multiculturale

Proiectul instaurării unei societăți multiculturale, în care culturile sau religiile să intre în dialog, să se îmbogățească reciproc prin diversitatea lor,  a părut o metodă fericită de a înlocui vechea tendință de asimilare a celor care vin din altă parte.

Olanda, Marea Britanie și câteva alte state au reprezentat avangarda în acest domeniu. Însă iată că vremurile se schimbă. Cum să înțelegem recrudescența populismului xenofob într-o bună parte a Europei? Ca pe o reacție a populațiilor destabilizate de criza economică mondială și care caută un țap ispășitor? Sau ca pe limitele unei utopii?

Exemplele istorice ale unor societăți multiculturale cu o anumită perenitate nu lipsesc: fostul imperiu turc, epoca de aur a Spaniei musulmane; în perioada actuală, Libanul, India sau Statele Unite. Ce au ele în comun? O mare segregare între diferitele comunități care le compun, precum și mari inegalități.

Citește tot articolul

Când omul de la stat e mai om decât cel din privat

Cutremurele realizează ceea ce justiția promite, dar nu reușește niciodată în practică – egalitatea tuturor oamenilor” (Ignazio Silone)

Două decizii ale unor tribunale românești ne sugerează că Republica Socialistă România există în continuare. Potrivit acestor decizii, reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor încalcă drepturile omului.

Ale omului care lucrează la stat, desigur, căci nicio decizie similară nu a fost formulată în cazul sutelor de mii de salariați din mediul privat care au suferit tăieri de salarii de la începutul anului 2009, cazul cel mai cunoscut fiind cel din presă, unde aproape că niciun angajat nu a scăpat neatins.

Citește tot articolul

Morții noștri merg în paradis, ai voștri ajung în infern

Europa, 11 noiembrie 2010

În Marea Britanie, musulmanii din organizația Muslims Against Crusades (Musulmani împotriva cruciadelor – MAC) au perturbat ceremoniile în onoarea soldaților britanici morți în Primul Război Mondial (Remembrance Day) ce au avut loc astăzi în Londra.

În timp ce milioane de britanici țineau un moment de reculegere în amintirea soldaților morți, membrii MAC s-au confruntat cu poliția, după ce s-au adunat în cadrul unui miting de protest la Kensington, în vestul Londrei.

Când orologiul a bătut ora 11:00 și a început momentul de reculegere, manifestanții musulmani au scandat: „soldații britanici ard în infern”, afișând pancarte pe care se putea citi: “Islamul va domina” sau “Morții noștri sunt în paradis, morții voștri au ajuns în infern”.

Citește tot articolul

%d blogeri au apreciat asta: