De la valul lui Traian la scutul lui Obama

Am trasat frontiera mea (…). Am mărit ceea ce mi-a fost lăsat. Acela care, demn de Majestatea Mea, va apăra această frontieră, îmi va fi precum un fiu. Însă acela care o va abandona sau nu va lupta pentru a o apăra nu va fi fiul meu”. (Senusret III, faraon al Egiptului, 1820 î.e.n.)*

 Sistemele de apărare strategică “pot fi continue, precum zidul lui Hadrian, când era în stare bună, dar se compun cel mai adesea din puncte întărite izolate, plasate astfel încât să se susțină reciproc și să împiedice un atac frontal al inamicului pe o zonă prea mare.

Prin natura lor, sistemele de apărare strategică sunt cele mai scumpe de construit și de întreținut; ele implică prezența unei garnizoane, iar existența lor este întotdeauna un semn de bogăție și de dezvoltare politică avansată”. **

Citește tot articolul

Straniul raport al sergentului M.

Der Krieg ist eine bloße Fortsetzung der Politik unter Einbeziehung anderer Mittel„* (Clausewitz, Vom Kriege)

Am devenit soldat al Imperiului în urmă cu zece ani. Eram un tânăr ignorant, credeam în democraţie şi doream ca ea să se extindă în întreaga lume. Războiul rece se sfârșise de zece ani, lumea intra sub zodia Internetului, oamenii se cunoșteau din ce în ce mai puţin în realitate şi din ce în ce mai mult virtual. Începea marea epocă a însingurării. Nu aveam prietenă, nu eram tipul de băiat după care aleargă fetele, nu mă mai simţeam bine în pielea mea, doream altceva.

Am decis să intru în armată. Debutul a fost penibil, ca pentru orice proaspăt recrut: puţin somn, puţină mâncare, multă instrucţie, sergenţi de instrucţie care răcneau într-una ordine şi care te pedepseau pentru orice li se năzărea. Marş, tir, alergare, oboseală continuă.

Citește tot articolul

Amintiri despre prăbușirea României

Agresiunea sovietică, atât de temută, devenise, după semnarea pactului germano-sovietic, o obsesie reală pentru politica externă a lui Carol al II-lea. El urmărise cu emoție “războiul de iarnă” împotriva Finlandei, care îi părea prologul a ceea ce se putea întâmpla în România.

“De maximă urgență”, nota el în jurnal în 12 decembrie 1939, „este să ne întărim armata cum putem și cu orice sacrificiu. În martie (1940), forțele noastre trebuie să fie pregătite”.

Conștient de pericolul ce plana asupra țării, Carol a acordat o atenție sporită întăririi armatei române. Zece miliarde de lei au fost cheltuite în acest scop și alte peste 30 au fost alocate. Pe 6 noiembrie 1939 a avut loc o conferință militară prezidată de rege, în care s-a decis constituirea a 41 de divizii pentru apărarea frontierelor.

În ianuarie 1940, Carol s-a dus să sărbătorească Boboteaza la Chișinău. El a reafirmat acolo dreptul istoric al României asupra acestei provincii moldovenești: “Nicio palmă de pământ!”

Citește tot articolul

%d blogeri au apreciat: