Cronica lui Mattei din tărâmul Omului

„Prin mine treci spre locul de durere, prin mine pleci spre veşnica jelire, prin mine treci spre gloata care piere. / Mi-a fost dreptatea-ndemn spre făurire: puterea sfântă m-a zidit, instanţă-n cer, suprema minte şi iubire. / Etern trăiesc şi câte sunt substanţă’naintea mea etern au fost create. / Voi, ce intraţi, lăsaţi orice speranţă” (Dante, Infernul)

Numele meu e Mattei. Iar cronica aceasta începe odată cu expulzarea mea din Infern. Infernul de după Paradis, căci calea m-a purtat şi într-acolo, de unde am fost izgonit în urma nemerniciei mele. Căci ființa gânditoare, în nevrednicia sa, nu înţelege fericirea cu care Spiritul Etern, în marea lui milostenie, a înzestrat-o dintru început.

Numele meu e Mattei. Iar în urma răzvrătirii mele nevrednice, iată-mă izgonit şi din Infern. Marele Belzebut, însuşi, m-a însoţit până la poartă, unde mi-a spus aceste vorbe:

„Mattei, înger decăzut, răzvrătit al Infernului, te pedepsesc, în virtutea puterii pe care o am asupra tărâmului veşnicei suferinţe, să trăieşti în tărâmul veşnic-nevrednicului Om, până când vei găsi icoana veşnicei iubiri. Se găseşte în sufletul unei femei, pe care va trebui să o afli singur. Iară când o vei găsi, noi, în păcătoșenia noastră eternă, te vom primi din nou în sânul nostru.

Citește tot articolul

Scrisoarea pe care n-am trimis-o niciodată

Deşi, probabil, ar fi trebuit să o fac de mult, chiar înainte de a mă fi născut

Dragă ♀,

Mi-ai spus recent că mă iubeşti. Posibil, deşi nu ştiu la fel de iubire te referi. N-o să încep să fac aici o teorie a iubirii, simt, însă, că vorbeşti despre acel simţământ în care vrei să fii cu cineva şi să obţii de la el ceea ce nu poţi avea când eşti singur.

Un sentiment al tranzacţiei: oferi ceva şi te aştepţi să obţii ceva, în cazul acesta un tip de confort psihic.

Din câte te cunosc, ceea ce eşti dispusă să oferi nu reprezintă prea mult. Faci parte dintr-o generaţie care nu mai ştie să ofere ceva pur-şi-simplu, gratuit şi fără pretenţia contrapartidei.

Citește tot articolul

Protejat: L’amour toujours

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza, te rog introdu parola mai jos:

Amor pe vremea lu’ tataee

„Iubeşti o femeie, o iubeşti într-atât că îţi pierzi somnul şi pofta de mâncare. Câtă vreme nu ai posedat-o, nu ştii nimic despre fericirea sau decepţia pe care ţi-o va aduce.

O adori; ca să fie a ta, faci mii de nebunii periculoase; apoi îţi cedează; este a ta. Când se dă jos din pat, îţi devine indiferentă; te-ai înşelat; n-o mai iubeşti.

Nu poţi şti nimic dinainte. Experienţele mai vechi nu-ţi folosesc la nimic. De fiecare dată te afli în faţa necunoscutului. Ştiinţa poate să facă oricâte progrese, să proclame că iubirea e una sau alta, că în prezenţa anumitor persoane au loc descărcări de ioni, de electrozi sau de raze X, poate să transpună în formule algebrice legile atracţiei sexuale…; savanţii tot nu vor şti mai mult decât ceilalţi: sub acest aspect, care este cheia de boltă a iubirii, doar proba cărnii decide.

Citește tot articolul

%d blogeri au apreciat: