Cronica lui Mattei din tărâmul Omului

„Prin mine treci spre locul de durere, prin mine pleci spre veşnica jelire, prin mine treci spre gloata care piere. / Mi-a fost dreptatea-ndemn spre făurire: puterea sfântă m-a zidit, instanţă-n cer, suprema minte şi iubire. / Etern trăiesc şi câte sunt substanţă’naintea mea etern au fost create. / Voi, ce intraţi, lăsaţi orice speranţă” (Dante, Infernul)

Numele meu e Mattei. Iar cronica aceasta începe odată cu expulzarea mea din Infern. Infernul de după Paradis, căci calea m-a purtat şi într-acolo, de unde am fost izgonit în urma nemerniciei mele. Căci ființa gânditoare, în nevrednicia sa, nu înţelege fericirea cu care Spiritul Etern, în marea lui milostenie, a înzestrat-o dintru început.

Numele meu e Mattei. Iar în urma răzvrătirii mele nevrednice, iată-mă izgonit şi din Infern. Marele Belzebut, însuşi, m-a însoţit până la poartă, unde mi-a spus aceste vorbe:

„Mattei, înger decăzut, răzvrătit al Infernului, te pedepsesc, în virtutea puterii pe care o am asupra tărâmului veşnicei suferinţe, să trăieşti în tărâmul veşnic-nevrednicului Om, până când vei găsi icoana veşnicei iubiri. Se găseşte în sufletul unei femei, pe care va trebui să o afli singur. Iară când o vei găsi, noi, în păcătoșenia noastră eternă, te vom primi din nou în sânul nostru.

Citește tot articolul

%d blogeri au apreciat: