Români vs. unguri, români & unguri?

Opusul iubirii nu este ura, ci indiferența” (Elie Wiesel)

<<Ideea fundamentală a transilvănismului era acest trecut comun și această legătura comună, sufletească între români și maghiari. Cred că la ora actuală ar fi mai potrivit să folosim celălalt termen, care s-a folosit și de către români în perioada interbelică, acela de “spirit ardelean”.

Dacă ne mărginim numai la creație, la esența literară, spirituală, cred că este mai potrivit să vorbim de un spirit ardelenesc, care după părerea mea într-adevăr îi deosebește pe transilvănenii băștinași. Cred că, la ora actuală, transilvănenii băștinași români sunt în minoritate în Transilvania.

Există un complex în rândul celorlalți români față de ardeleni? Față de fiecare există, într-o anumită măsură. Știm bancurile cu olteni, sau cu moldoveni. Și în aceste nuanțe, vorbe din popor, se arată că oarecum avem o părere unii despre alții.

La fel se întâmplă și între unguri. În rândul Secuimii, de exemplu, cei din Ciuc au o mulțime de vorbe față de cei din Odorhei, sau în Odorhei este răspândită vorba că cineva a scris pe mormântul sau: “și aici este mai bine decât în Ciuc”.

Citește tot articolul

Jurnal de şomer

Alo? Domnul Franck? Aaa, Franck este prenumele, domnu’ Melen atunci. Sunteţi român? Aha, am înţeles, mi se părea că aveţi, aşa, un accent. V-am sunat să vă invit la un interviu, pentru giobul la care aţi aplicat. Când? Păi astăzi după-amiază, dacă se poate. Păi atunci vă aştept, la revedere.

Am început ziua bine. Deja sunt invitat la un interviu după doar 500 de siviuri trimise pe la firme. Plus că pare promiţător, am verificat pe igiobz şi erau doar vreo 2000 de candidaturi pe postul ăsta, cred că am şanse bunicele.

Parcă şi cafeaua are gust mai bun. Nuş de ce, da în reclame cafeaua pare întotdeauna mai bună, oamenii sunt aşa fericiţi când o beau. Însă n-am găsit niciodată cafeaua de la teveu, aia pe care o cumpăr e doar o zeamă maro şi cu gust dubios, care cică ajută la trezit, deşi mi se pare mai mult laxativ.  Am continuat ziua bine, am prins după doar jumătate de oră sicriul ăla mare de fier căruia lumea îi zice tramvai.

Iată-mă, deci, proaspăt bărbierit şi la ţol festiv la buza CLĂDIRII. Beton şi sticlă, kitsch-ul arhitectural clasic. La intrare un portar amărât şi îmbrăcat ca vai de el, cu o uniformă din material prost şi călcată aiurea de nevasta urâtă de acasă. M-a privit cu respect când am intrat sigur pe mine pe uşa glisantă. L-am luat din scurt. „World Corporation” la ce etaj e? La şapte, mi-a răspuns repede, cu un aer bovin, fără vreo expresie pe faţa îmbătrânită prematur.

Tipa de la resurse umane m-a condus într-un  birouaş minuscul, cu o masă şi câteva scaune de plastic împrejur, un tablou Velleda în spate, pe care scria mare “CAREER DEVELOPMENT”.

Citește tot articolul

%d blogeri au apreciat: