Ce rămâne după un talent fără caracter

Adrian Păunescu a murit așa cum nu-și închipuia, probabil, în urmă cu peste 20 de ani, când era acoperit de scuipații revoluționarilor. Adică jelit de toate celebritățile zilei, care sa-au simțit obligate să-i facă măcar o reverență politicoasă în isteria generală stârnită de unele televiziuni.

Mai întâi, despre omul Păunescu. A reușit să îndeplinească toate cerințele unei lichele. A profitat material de pe urma unui regim detestabil, pe care l-a susținut frenetic și cu care ajunsese într-o simbioză deplină, ca poet de curte (mai multe aici, în biografia completă desenată de Vladimir Tismăneanu).

Moartea nu-i răscumpără nimănui caracterul. Albert Speer a fost un intelectual de excepție, cu care Păunescu nu va putea fi comparat niciodată, însă joaca de-a “nazistul bun” de după ieșirea din pușcărie nu i-a salvat biografia, pătată iremediabil de fidelitatea față de Hitler și de înalta poziție deținută în ierarhia nazistă.

Citește tot articolul

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: