Cândva, noi eram băieţii buni

Odesa, 1942

„Românii dădeau uneori mâncare noaptea la populaţie, dar fără să afle nemţii. Ăştia erau răi de tot, când treceau coloane lungi de prizonieri ruşi, amărâţi rău de tot, lumea arunca bucăţi de pâine, ţigări şi care se apleca era lovit imediat cu patul puştii”.

„În Odesa erau şi foarte mulţi germani. În fiecare dimineaţă găseai pe drumuri 3-4 cadavre dezbrăcate. Erau nemţi care se duceau la bordeluri şi erau prinşi de partizani. Era plină Odesa de partizani, nici nu ştiai de cine să te fereşti. Oricum, nu prea aveau treabă cu românii, pe nemţi îi vânau”.

„La Odesa am fost odată şi la Operă. (…) La un moment dat a urcat pe scenă un clovn cu o păpuşă care semăna cu un copil. Nu mai ştiu ce făcea acolo, dar la un moment dat a coborât de pe scenă în primul rând, unde stăteau ofiţerii germani, s-a dus la unul dintre ei şi i-a pus papuşa în braţe. Nu ştiu sigur ce s-a întâmplat, păpușa aia l-a stropit pe neamț. Toată sala a amuțit, iar ofițerul s-a ridicat încet, a scos o batista cu care s-a șters pe faţă, apoi a scos pistolul și l-a împușcat pe clovn drept în cap”.

Citește tot articolul

%d blogeri au apreciat: