Scurte consideraţiuni despre ceea ce ni se întâmplă

All that we see or seem, is but a dream within a dream” (Allan Edgar Poe)

“Soarta noastră fusese prevăzută în marele scenariu al Revoluţiei din ’17 şi ea urma să fie dusă la îndeplinire de implacabilul determinism marxist-leninist, care, dinaninte de a ne naşte, ne şi condamnase în bloc şi definitiv”, constata Radu Mărculescu într-o carte* care ar trebui să fie lectură obligatorie în toate şcolile de ofiţeri din România.

Alexandru Dragomir, “Sănduc” pentru Noica, sapă chiar mai adânc, la rădăcina lucrurilor, şi vede originea a ceea ce ni s-a întâmplat în delirantul secol XX în teribilul “COGITO ERGO SVM” al lui Descartes.

Citește tot articolul

Români în calea lupilor

În viață trebuie să ai curaj, căci oriunde te vei găsi, ești în lumea lupilor și, dacă nu ai curaj, nu faci nimic” (Alexandru Danielopol)

Pentru Basarabia, din păcate, nu mai puteam face nimic. Basarabia era pierdută, era luată de ruși. Acum însă se punea problema salvării oamenilor, a basarabenilor și bucovinenilor. Aceștia se refugiaseră în România în două valuri, între 1940-1941, relativ puțini, și un val uriaș, refugiat în 1944.

După datele pe care le dețineau americanii, era vorba de peste 300.000 de oameni (după alte date, 700.000 de oameni n.a.), care fugiseră de spaima bolșevicilor. Un an de zile, 1940-1941, îi lămurise pe basarabeni ce-i poate aștepta de la ruși.

Citește tot articolul

Amintiri despre prăbușirea României

Agresiunea sovietică, atât de temută, devenise, după semnarea pactului germano-sovietic, o obsesie reală pentru politica externă a lui Carol al II-lea. El urmărise cu emoție “războiul de iarnă” împotriva Finlandei, care îi părea prologul a ceea ce se putea întâmpla în România.

“De maximă urgență”, nota el în jurnal în 12 decembrie 1939, „este să ne întărim armata cum putem și cu orice sacrificiu. În martie (1940), forțele noastre trebuie să fie pregătite”.

Conștient de pericolul ce plana asupra țării, Carol a acordat o atenție sporită întăririi armatei române. Zece miliarde de lei au fost cheltuite în acest scop și alte peste 30 au fost alocate. Pe 6 noiembrie 1939 a avut loc o conferință militară prezidată de rege, în care s-a decis constituirea a 41 de divizii pentru apărarea frontierelor.

În ianuarie 1940, Carol s-a dus să sărbătorească Boboteaza la Chișinău. El a reafirmat acolo dreptul istoric al României asupra acestei provincii moldovenești: “Nicio palmă de pământ!”

Citește tot articolul

Ultimele bătălii din Maramureș

Octombrie 1944, după retragerea trupelor ungare și germane

Având experiența nefericită a anului 1920 (când mareșalul Averescu a decis să cedeze Cehoslovaciei Maramureșul din dreapta Tisei, ocupat până atunci de Armata Română), maramureșenii s-au organizat rapid în Sfatul Național Român (SNR) și l-au ales președinte pe profesorul Ion Bilțiu-Dăncuș, fost deputat în Parlamentul României Mari.

Pe 17 octombrie 1944, data “eliberării” Sighetului de către sovietici, pe baza instrucțiunilor primite prin radio de la Moscova, colonelul Ghiomin, comandantul trupelor sovietice din  Sighet, a predat orașul și județul Maramureș spre administrare SNR-ului, declarând că redevin parte a României.

Deși preșdintele din exil al Cehoslovaciei, Beneș, un prieten al lui Stalin, dorea să mențină frontiera dintre România și Cehoslovacia pe linia din 1920, dictatorul sovietic avea alte planuri, declarând așa-numita “Ucraină subcarpatică” o parte componentă a Ucrainei sovietice.

Citește tot articolul

%d blogeri au apreciat: