Ce rămâne după un talent fără caracter
7 noiembrie 2010 7 comentarii
Adrian Păunescu a murit așa cum nu-și închipuia, probabil, în urmă cu peste 20 de ani, când era acoperit de scuipații revoluționarilor. Adică jelit de toate celebritățile zilei, care sa-au simțit obligate să-i facă măcar o reverență politicoasă în isteria generală stârnită de unele televiziuni.
Mai întâi, despre omul Păunescu
. A reușit să îndeplinească toate cerințele unei lichele. A profitat material de pe urma unui regim detestabil, pe care l-a susținut frenetic și cu care ajunsese într-o simbioză deplină, ca poet de curte (mai multe aici, în biografia completă desenată de Vladimir Tismăneanu).
Moartea nu-i răscumpără nimănui caracterul. Albert Speer a fost un intelectual de excepție, cu care Păunescu nu va putea fi comparat niciodată, însă joaca de-a “nazistul bun” de după ieșirea din pușcărie nu i-a salvat biografia, pătată iremediabil de fidelitatea față de Hitler și de înalta poziție deținută în ierarhia nazistă.
Bazaconiile despre “disidentul” Păunescu, din anii ’80, sunt absolut ridicole, o jignire în plus la adresa disidenților veritabili și curajoși precum Paul Goma, Vasile Paraschiv sau Radu Filipescu.
Mai apoi, poetul. Nu sunt critic literar, am refuzat să-l citesc cât timp a fost o prezență publică, l-am citit acum, aici, din curiozitate. Mi se pare un poet talentat și atât, inegal, cu puseuri de frumos și accese de ridicol. Este absolut evident că nu poate fi comparat nici măcar în glumă cu Eminescu sau cu Nichita Stănescu, cum am auzit în ultimele zile.
Însă moartea, regretabilă, a omului Adrian Păunescu ne va permite tuturor să-i citim poeziile fără a le mai asocia neapărat cu persoana sa publică și cu naționalismul pășunist și defensiv pe care îl promova. Moartea omului înseamnă începutul disocierii lente între personaj și creația sa.
Căci de acum începe destinul operei sale. Nu e primul scriitor cu bube în biografie: lectura cărții “Intelectualii” a lui Paul Johnson vă va edifica. Rousseau, Ibsen, Byron sau Shelley au fost niște lichele în viața de zi cu zi, însă geniul literar le-a salvat biografia.
Dar ce va însemna Adrian Păunescu după 50 de ani? După mine, el va rămâne doar o celebritate locală din Oltenia, fără rezonanță la nivel național. Vedem deja spectatori de fotbal care îi aduc omagii pe stadion în Craiova. Nu însă și la Cluj, Timișoara sau Iași. E un început. Și nu are legătură doar cu valoarea operei sale în sine: poezia a devenit, treptat, un gen literar minor, după ce și-a trăit momentul de glorie, în secolul XIX.
România e plină de plăcuțe lipite de pereți în cinstea unor diverse celebrități literare ale vremurilor lor, dar de care nu mai știe nimeni acum. Și Adrian Păunescu a reușit, în felul lui, să fie o celebritate în viață.
Însă peste 50 de ani, elevii de Craiova sau de aiurea care vor învăța în școala sau în liceul “Adrian Păunescu” vor avea mari greutăți să spună o frază coerentă despre persoana sau despre poetul Adrian Păunescu.
Despre Franck
Cealaltă Lume 
Despre Adrian Păunescu mă abtin să scriu.Mai întotdeauna în miezul unui eveniment,comentariile privind acel eveniment,indiferent de sensul lor,pot părea si chiar fi subiective.Mă voi referi la o afirmatie din această tabletă,aceea că poezia a devenit treptat un gen literar minor.Eu cred că în relatia poezie-alte genuri literare nu s-a schimbat raportul,ci în totalitatea ei literatura a pierdut teren.Spun acest lucru pentrucă urmăresc fenomenul literar,dacă nu chiar din interior,cel putin dintr-o pozitie tangentă.Cel putin pe plan intern literatura a ajuns o treabă a unei caste care consideră cititorul ca făcând parte dintr-o specie mai putin capabilă să se ridice la nivelul scriitorului.Vă multumesc.
Într-adevăr, s-a abuzat pe această temă, nici eu nu aveam de gând să scriu. Până la urmă am făcut-o, fără patimă, dezgustat de tot circul care se face în ultimele zile.
Despre poezie. Aveți dreptate, problema principală este scăderea consumului de literatură în general, lucru normal dacă ținem cont de dezvoltarea alternativelor de divertisment, televiziune, internet, etc. Am trecut de la literatură slow la literatură fast – texte cât mai scurte, de citit ]n maximum 2 minute. Noi am mai prins o epocă în care nu aveam multe alternative, literatura era una la îndemână și am rămas atașați de ea.
Însă când vorbeam de gen literar minor mă refeream în special, fiind vorba de cazul poetului Păunescu, la vizibilitatea genului. În secolul XIX poeții erau mai celebri și mai prețuiți decât romancierii de multe ori. Acum poeții au căzut în penumbră, sunt publicați foarte puțin, citiți la fel de puțin, deși sunt sigur că public de poezie există și va exista în continuare.
Cei mai mari poeți englezi, americani sau francezi au rămas cei din secolul XIX (cum e și la noi cazul Eminescu). Era un mare interes pentru poezie în mediile cultivate ale timpului. După alfabetizarea maselor, proza atrage cea mai mare parte a atenției, poezia a rămas o artă „pentru cunoscători”, din ce în ce mai puțin atrăgătoare pentru edituri, care vor vânzări cât mai mari. Or, fără marketing, poezia rămâne o artă pentru inițiați – ceea ce poate că nici nu e rău. 🙂
Nici elevii care invata la liceul „Tudor Arghezi” sau la „Ioan Slavici” ori la „Nicolae Titulescu” nu au habar despre „patronii” liceelor lor. Cred ca va inselati in legatura cu efectul pe care-l va avea „caracterul” asupra „operei”. Timpul va atenua impactul „caraterului” (care va ramane posteritatii ca un detaliu picant, cam ca antisemitismul lui Eminescu). Tot timpul va expedia in uitare masa uriasa de „gunoi literar de grajd” produsa de „poet”, retiand „esentialul”. Aceasta purificare il va plasa pe Adrian Panescu in randul scriitorilor importanti ai literaturii romane si peste 50 de ani. Este foarte posibil ca nu numai elevii oltenu sa invete in licee numite „Adrian Paunescu”. Aproape sigur inainte de a avea in Oltenia un astfel de liceu vom avea unul in Basarabia.
Faptul ca Adrian Paunescu, microbistul, a fost comemorat doar la Craiova si la Rapid este firesc pentru ca acestea au fost echipele sale de suflet carora le-a daruit sincer, dragostea sa, versurile sale, le-a pus pile si le-a adus un plus de glorie si amintiri importante, „inubliabile”.
„Tantal
Întinde braţul! Nu atingi cu el
decât un dor adânc de a atinge.
Timpu-şi prelinge faptul în acel
tărâm învins, prădat şi plin de sânge.
Întinde braţul, rana, hai! Ger mi-i.
Te-ndepărtezi, dar rămânând în mine,
într-un ospăţ febril, în spasm.
Străine,
zeii-s înfometaţi!
Şi viermii.” – Adrian Paunescu
P.S. Imi place „franchetea” dv. Motiv pentru care v-am si trecut in blogroll-ul de pe Arca lui Goe. Succes incontinuare. Nu e simplu sa obtii succesul cu „frachete”.
Ca sa incep cu o mica gluma: desi avem pareri diferite, ma voi bate pentru dreptul dumneavoastra de a ma contrazice 🙂 Drept dovada, v-am adaugat si eu in blogroll, aveti un blog in care am gasit lucruri de care chiar sunt interesat. Despre Adrian Paunescu: a avut o viata „toujours en vedette”, si inainte, si dupa 1990. El macar a fost egal cu sine insusi, nu l-a renegat pe Ceausescu, ca multi impostori care au profitat poate chiar mai mult de vechiul regim – desi asta nu-l scuza, dupa parerea mea. Am scris si eu ca pana la urma, indiferent de viata pe care a dus-o, posteritatea depinde de valoare operei. Daca oamenilor le va placea sa-l citeasca peste 50 de ani, opera a trecut testul, daca nu, nu. Ramane de vazut…
Hm! Mi-a placut „mica gluma”. N-am râs cu toata gura dar de zâbit am zâmbit. Multumesc pentru gest. Si eu va am in blog roll dar la mine asta e natural pentru ca mi-am propus pe Arca lui Goe , sa incurajez parerile contradictorii daca sunt bine articulate si interesant exprimate. Am impresia ca blogul dv. ofera un camp important de contradictii utile care ar putea ajunge la un moment dat in razboaie civile (si desigur civilizate).
Despre fel de fel de cioburi Adrian Paunescu vom avea ocazia sa discutam. Sunt sigur ca din cand in cand va mai veni vorba.
Multumesc pentru apreciere. Si eu incurajez discutiile contradictorii, ma imbogatesc de inteligenta si creativitatea celorlalti. Sunt de acord cu ultima fraza: e un subiect care nu s-a epuizat si nu se va epuiza prea curand.
Mă îndoiesc că vreun liceu în Craiova va purta cândva, oricând, numele „bardului”. Sincer, mă îndoiesc. Poate vreun aşezământ de pe plaiurile-i natale, comuna Bârca.