Coincidențe istorice pe axa Cuza – Carol II – Băsescu

“Viața nu poate fi înțeleasă decât dacă ne uităm în urmă, chiar dacă ea trebuie trăită uitându-ne înainte, adică spre ceva ce nu există încă”. (Kierkegaard)

 În economie există ciclurile lungi – sau seculare – denumite Kondratiev, de 50-60 de ani, ce reflectă tipul dezvoltării economice pe perioade îndelungate, în care se afirmă și apoi decade un anumit mod tehnic de producție.

Studiind istoria românească, putem detecta anumite cicluri istorice și politice lungi, de o întindere comparabilă cu ciclurile Kondratiev, în care se dezvoltă și apoi decade un anumit model politico-social, între care există un punct de cotitură sau de ruptură.

Apariția României este legată indisolubil de numele lui Alexandru Ioan Cuza. El a creat cele mai multe din instituțiile României moderne, pe o agendă reformistă: reforma administrativă, reforma fiscală, reforma agrară, secularizarea averilor mânăstirești.

Cronica lui Mattei din tărâmul Omului

„Prin mine treci spre locul de durere, prin mine pleci spre veşnica jelire, prin mine treci spre gloata care piere. / Mi-a fost dreptatea-ndemn spre făurire: puterea sfântă m-a zidit, instanţă-n cer, suprema minte şi iubire. / Etern trăiesc şi câte sunt substanţă’naintea mea etern au fost create. / Voi, ce intraţi, lăsaţi orice speranţă” (Dante, Infernul)

Numele meu e Mattei. Iar cronica aceasta începe odată cu expulzarea mea din Infern. Infernul de după Paradis, căci calea m-a purtat şi într-acolo, de unde am fost izgonit în urma nemerniciei mele. Căci ființa gânditoare, în nevrednicia sa, nu înţelege fericirea cu care Spiritul Etern, în marea lui milostenie, a înzestrat-o dintru început.

Numele meu e Mattei. Iar în urma răzvrătirii mele nevrednice, iată-mă izgonit şi din Infern. Marele Belzebut, însuşi, m-a însoţit până la poartă, unde mi-a spus aceste vorbe:

„Mattei, înger decăzut, răzvrătit al Infernului, te pedepsesc, în virtutea puterii pe care o am asupra tărâmului veşnicei suferinţe, să trăieşti în tărâmul veşnic-nevrednicului Om, până când vei găsi icoana veşnicei iubiri. Se găseşte în sufletul unei femei, pe care va trebui să o afli singur. Iară când o vei găsi, noi, în păcătoșenia noastră eternă, te vom primi din nou în sânul nostru.

De la valul lui Traian la scutul lui Obama

„Am trasat frontiera mea (…). Am mărit ceea ce mi-a fost lăsat. Acela care, demn de Majestatea Mea, va apăra această frontieră, îmi va fi precum un fiu. Însă acela care o va abandona sau nu va lupta pentru a o apăra nu va fi fiul meu”. (Senusret III, faraon al Egiptului, 1820 î.e.n.)*

 Sistemele de apărare strategică “pot fi continue, precum zidul lui Hadrian, când era în stare bună, dar se compun cel mai adesea din puncte întărite izolate, plasate astfel încât să se susțină reciproc și să împiedice un atac frontal al inamicului pe o zonă prea mare.

Prin natura lor, sistemele de apărare strategică sunt cele mai scumpe de construit și de întreținut; ele implică prezența unei garnizoane, iar existența lor este întotdeauna un semn de bogăție și de dezvoltare politică avansată”. **

Ce caută China în Bilderberg

Bătrânul Kissinger inovează din nou. Pentru prima oară, un oficial chinez de rang înalt participă la o reuniune a clubului Bilderberg. Este vorba despre Fu Ying, viceministru al afacerilor externe în guvernul de la Beijing.

Kissinger, fondator al grupului Bilderberg și participant la toate reuniunile acestuia din 1954 încoace, cunoaște China. El a fost cel care s-a dus, la începutul anilor ’70, la curtea împăratului Mao. Atunci i-ar fi spus împăratului roșu: “Puterea este cel mai mare afrodiziac!”, ca răspuns la o întrebare a lui Mao legată de legendarul său succes la femei, în ciuda unui aspect fizic modest.

Tatăl meu bismarckian

Tatăui meu, căruia îi port pe umeri toate bucuriile şi toate neîmplinirile

Tatăl meu îl admira pe Bismarck. Din toată istoria pe care o citise, această figură era cea care îi atrăsese atenţia în cea mai mare măsură. Nu l-am înţeles niciodată cât timp a trăit. N-am înţeles ce făcea din Bismarck, „der Eiserne Kanzler” al celui de-al doilea Reich german, un simbol atât de puternic pentru el.

Pentru tatăl meu, simplu funcţionar al unui mic stat stalinist est-european, Otto von Bismarck era simbolul statului paternalist şi al Ordinii. El a creat primul sistem public de pensii, pe care presa economică de azi îl numeşte, impersonal, „Pilonul I de pensii”.

“Statul are o obligaţie faţă de mine, pe care trebuie să o onoreze”, spunea tatăl meu. E aceeaşi mentalitate pe care o aveau, în mod sigur, înaintaşii săi, modeşti funcţionari ai KuK* de la 1900.