Bătălia imperiilor în Bucovina

„Studenți! Muzele tac. A sosit ceasul bătăliei, o bătălie în numele civilizației germanice amenințate la răsărit de către barbari şi invidiate de inamicul de la apus. Astfel se aprinde din nou furor teutonicus. Renaște entuziasmul războaielor de eliberare şi începe războiul sfânt” (Apel al rectorilor universităților din Bavaria, 3 august 1914)*

 Decretată în noaptea 30 iulie 1914, mobilizarea generală a bucovinenilor s-a făcut la regimentele 23 Landwehr şi 41 Infanterie, respectiv 4 şi 9 Dragoni, grupate în cadrul diviziei 43 Landwehr, care astfel va avea în război o structură diferită de cea din timpul păcii.

La începutul războiului, divizia 43 a ocupat poziţii pe malul galiţian al Nistrului, în zona Zaleszczyki, făcând parte din dispozitivul de patru divizii al generalului Kovess, destinat apărării Galiţiei Orientale şi Bucovinei, numit „Armee-Gruppe Kovess” – transformat ulterior în Armata a II-a.

Glotașii erau înrolați la Brigada 35 Miliții (Landsturm), care în august 1914 era concentrată pe granița cu Basarabia contra unui atac rusesc.

Încă din prima lună de război, au loc câteva lupte izolate în zonele Novoseliţa, Boian, Mahala, Rarancea, Toporăuţi şi Ocna, urmate de un atac general rusesc asupra pozițiilor Brigăzii 35, considerate ca o zonă slabă a frontului.

În consecința, generalul Pavlov ocupă practic fără luptă Cernăuţii în 2 septembrie 1914, instalând aici şi administrația civilă rusă, în 15 septembrie.

Tot în 15 septembrie, rușii ocupă Storojineţul şi ating linia Siretului până la granița română, la Movileni, fără a înainta, însă, mai mult. Se poate presupune că Brigada 35 Miliții – poate și Divizia 43 – s-a retras dincolo de Siret.

În 21 octombrie 1914, austriecii reocupă Cernăuţii şi regiunea între Siret şi Prut – probabil nordul regiunii de dincolo de Prut rămâne ocupată de ruşi. Imediat se vor recruta două corpuri de voluntari în armata austriacă, în scopul apărării Bucovinei contra ruşilor, şi anume: „Corpul Voluntarilor Ucraineni” (huţani), compus din peste 1.000 de oameni, care depun jurământul la Seletin în 20 noiembrie 1914, şi „Corpul de Legionari Români”, din 1.500 de oameni, care depun jurământul la Câmpulung (Moldovenesc) în 2 decembrie 1914.

Abia constituiţi, ei sunt nevoiţi să acopere retragerea austriecilor în faţa noii invazii ruseşti, formând ariergarda. Mulţi sunt împuşcaţi, restul va opune ultima rezistenţă la Câmpulung, apoi se vor risipi.

Rușii din cadrul „Grupului Nistru”, în ofensivă contra austriecilor generalului Pflanzer, ocupă Cernăuţiul în 26 noiembrie 1914, trec peste Prut, ocupă Storojineţ, Siret, Suceava, Câmpulung, înaintează prin Pojorâta şi Valea Putnei spre Mestecăneşti (Mestecăniș), dar nu pot trece în valea Bistriței, oprindu-se pe culme. Astfel, întregul pretoriat Vatra Dornei rămâne neocupat. În toată iarna dintre 1914 şi 1915 se vor desfășura doar lupte de tranșee.

În februarie 1915, armata austriacă, refăcută în iarnă sub comanda generalului de cavalerie Pflanzer Maltici – sub forma „Armee-Gruppe Pflanzer-Baltin”, ulterior Armata a VII-a -, reia ofensiva în Bucovina, reocupă Câmpulung, Suceava, Siret, apoi Cernăuţi la 15 februarie 1915 (sau 17 februarie, după alte surse), luând 60.000 de prizonieri ruşi.

Frontul rusesc se va stabiliza pe linia Toporăuţi-Rarancea-Boian, deci cu câțiva kilometri la vest de granița bucovineană. Administrația austriacă va funcționa în continuare normal, exista însă starea de asediu şi cenzura scrisorilor.

Apărarea graniței cu Basarabia cade în sarcina maiorului român Daniil Pop (sau Papp, român transilvănean – în 1928 ajunsese general în Armata Română, comandant al Corpului VII de Armată Teritorial), fortificat la Ostriţa – probabil la comanda vechii Brigăzi 35 Landsturm.

Atacul contra Rusiei va continua de pe linia Nistrului spre nord. În teritoriul bucovinean se semnalează doar un atac rusesc asupra Armatei a VII-a la Cernăuţi, în ziua de Crăciun a anului 1915, interpretat de austrieci ca având mai ales scopul politic de a atrage România în război de partea Rusiei. Oricum, rușii se vor retrage cu pierderi mari.

În iunie 1916 are loc ofensiva generală Brusilov, după numele comandantului Armatei a VIII-a ruse. La aripa sudică, atacul generalului Letcinski contra Armatei a VII-a a generalului Pflanzer pleacă din Basarabia, înconjoară poziţiile austriece ale maiorului Pop pe la Mamorniţa, trecând peste teritoriul românesc – România fiind neutră la acea dată -, şi ocupă la 17 iunie 1916 Cernăuţiul.

Până în 30 iunie, rușii ocupă Storojineţ, Siret, Suceava, Câmpulung şi ajung pe linia râurilor Ceremuş-Moldova-Putna, iar la începutul lui septembrie 1916 ating linia finală, reluând vechile poziții de la Mestecăneşti. Pretoriatul Vatra Dornei rămâne din nou neocupat.

Autoritățile civile şi ecleziastice s-au refugiat din Bucovina la Praga, unde au rămas până la sfârșitul războiului.

După intrarea României în război, la 28 august 1916, în zona Vatra Dornei se făcea legătura cu frontul românesc. Există şi informații privind dislocarea unor unități militare românești în sud-estul Bucovinei. Astfel, în primăvara lui 1917, Armata a VII-a austro-ungară apare stând în fața Armatei I-a române, aflate în refacere – pentru scurt timp, probabil, în rest aici se  găsea Armata a IX-a rusă. De asemenea, zona Suceava-Burdujeni era raion de refacere pentru Divizia a II-a de Cavalerie română.

În timpul Revoluției, unitățile ruse din Bucovina, care aparțineau în majoritate Armatei a VIII-a, au depus jurământul pentru Republică în 23 aprilie 1917.

Contraofensiva germano-austroungară din iulie-august 1917, consecutivă ofensivei nereușite a lui Kerenski din iulie, duce la recucerirea Galiţiei de Est şi a Bucovinei între 19 iulie şi 15 august 1917. Cernăuţiul e ocupat în 3 august. Ruşii nu mai vor să lupte şi românii trebuie să oprească inițiativa la Mărăşti, pentru a trimite trupe în sprijinul aripii drepte a frontului, în sud-estul Bucovinei.

De altfel, zona aflată aproximativ la est de linia Siret-Rădăuţi-Gura Humorului va rămâne neocupată de austrieci, pe lângă zona aflată la est de Cernăuţi, spre Novoseliţa. Acum prezența românilor în sud-estul Bucovinei este sigură, dar după tratatul de la Cotroceni, din mai 1918 – sau, după alte surse, după tratatul preliminar de la Buftea, din martie 1918 -, trupele române trebuie retrase din Bucovina lăsând loc unităților austro-ungare şi germane.

Intrarea Diviziei a VIII-a române, condusă de generalul Zadic, în Cernăuți la 11 noiembrie 1918 pune capăt altor luni de tulburări, mai ales privind partajul româno-ucrainean al Bucovinei. **

* John KEEGAN, “A History of Warfare”, Londra, 1993 / L’Esprit Frapeur, 2000

** Dan Grecu – Deva, “Bucovina în Primul Război Mondial (1914-1918)”, în Buletinul Cercului de Studii a Istoriei Poștale din Ardeal, Banat şi Bucovina, An III, Nr. 3