Legea atracției

Ia spune, Albu, ce subiect ai  tras? Legea atracției universale, domnule profesor. Bun, ai un sfert de oră să te pregătești. Așa cum v-am anunțat, nu vreau răspunsurile din manuale, vreau să treceți dincolo de manual, de materia standard. Vreau să fiți creativi, să-mi dați răspunsuri la care nu mă aștept, asocieri multidisciplinare, pornind de la subiectul extras. Ar fi cazul să văd creativitate, în ultimul an de liceu.

Doctorul de suflete

„În dragoste, ca şi în război, pentru a termina, trebuie să o faci de aproape„. (C.)

Colonelul M. studia cu mare atenție fișele de pe masă. Părea să nu dea atenție mogâldeții încovoiate aflate în fața sa, de cealaltă parte a mesei dreptunghiulare din camera de anchetă. Ținuta sa era impecabilă, tresele perfect atașate, însă nu purta nicio medalie.

Începu să citească cu voce tare de pe foile din fața sa: „Studiul științific al raporturilor pe care natura umană le are cu agresivitatea se focalizează în mod deosebit asupra sediului agresivității, numit astfel de către oamenii de știință – poate cu o anume prejudecată – și descoperit în sistemul limbic din creier.

Acest punct, situat chiar sub partea centrală a creierului, conține trei grupări de celule: hypothalamus, septum și amygdala. O deteriorare sau o stimulare electrică a oricărei componente a sistemului limbic generează modificări în comportamentul subiectului.

Tatăl meu bismarckian

Tatăui meu, căruia îi port pe umeri toate bucuriile şi toate neîmplinirile

Tatăl meu îl admira pe Bismarck. Din toată istoria pe care o citise, această figură era cea care îi atrăsese atenţia în cea mai mare măsură. Nu l-am înţeles niciodată cât timp a trăit. N-am înţeles ce făcea din Bismarck, „der Eiserne Kanzler” al celui de-al doilea Reich german, un simbol atât de puternic pentru el.

Pentru tatăl meu, simplu funcţionar al unui mic stat stalinist est-european, Otto von Bismarck era simbolul statului paternalist şi al Ordinii. El a creat primul sistem public de pensii, pe care presa economică de azi îl numeşte, impersonal, „Pilonul I de pensii”.

“Statul are o obligaţie faţă de mine, pe care trebuie să o onoreze”, spunea tatăl meu. E aceeaşi mentalitate pe care o aveau, în mod sigur, înaintaşii săi, modeşti funcţionari ai KuK* de la 1900.

Bătălia imperiilor în Bucovina

„Studenți! Muzele tac. A sosit ceasul bătăliei, o bătălie în numele civilizației germanice amenințate la răsărit de către barbari şi invidiate de inamicul de la apus. Astfel se aprinde din nou furor teutonicus. Renaște entuziasmul războaielor de eliberare şi începe războiul sfânt” (Apel al rectorilor universităților din Bavaria, 3 august 1914)*

 Decretată în noaptea 30 iulie 1914, mobilizarea generală a bucovinenilor s-a făcut la regimentele 23 Landwehr şi 41 Infanterie, respectiv 4 şi 9 Dragoni, grupate în cadrul diviziei 43 Landwehr, care astfel va avea în război o structură diferită de cea din timpul păcii.

La începutul războiului, divizia 43 a ocupat poziţii pe malul galiţian al Nistrului, în zona Zaleszczyki, făcând parte din dispozitivul de patru divizii al generalului Kovess, destinat apărării Galiţiei Orientale şi Bucovinei, numit „Armee-Gruppe Kovess” – transformat ulterior în Armata a II-a.

Glotașii erau înrolați la Brigada 35 Miliții (Landsturm), care în august 1914 era concentrată pe granița cu Basarabia contra unui atac rusesc.

Straniul raport al sergentului M.

„Der Krieg ist eine bloße Fortsetzung der Politik unter Einbeziehung anderer Mittel„* (Clausewitz, Vom Kriege)

Am devenit soldat al Imperiului în urmă cu zece ani. Eram un tânăr ignorant, credeam în democraţie şi doream ca ea să se extindă în întreaga lume. Războiul rece se sfârșise de zece ani, lumea intra sub zodia Internetului, oamenii se cunoșteau din ce în ce mai puţin în realitate şi din ce în ce mai mult virtual. Începea marea epocă a însingurării. Nu aveam prietenă, nu eram tipul de băiat după care aleargă fetele, nu mă mai simţeam bine în pielea mea, doream altceva.

Am decis să intru în armată. Debutul a fost penibil, ca pentru orice proaspăt recrut: puţin somn, puţină mâncare, multă instrucţie, sergenţi de instrucţie care răcneau într-una ordine şi care te pedepseau pentru orice li se năzărea. Marş, tir, alergare, oboseală continuă.

Amintiri despre prăbușirea României

Agresiunea sovietică, atât de temută, devenise, după semnarea pactului germano-sovietic, o obsesie reală pentru politica externă a lui Carol al II-lea. El urmărise cu emoție “războiul de iarnă” împotriva Finlandei, care îi părea prologul a ceea ce se putea întâmpla în România.

“De maximă urgență”, nota el în jurnal în 12 decembrie 1939, „este să ne întărim armata cum putem și cu orice sacrificiu. În martie (1940), forțele noastre trebuie să fie pregătite”.

Conștient de pericolul ce plana asupra țării, Carol a acordat o atenție sporită întăririi armatei române. Zece miliarde de lei au fost cheltuite în acest scop și alte peste 30 au fost alocate. Pe 6 noiembrie 1939 a avut loc o conferință militară prezidată de rege, în care s-a decis constituirea a 41 de divizii pentru apărarea frontierelor.

În ianuarie 1940, Carol s-a dus să sărbătorească Boboteaza la Chișinău. El a reafirmat acolo dreptul istoric al României asupra acestei provincii moldovenești: “Nicio palmă de pământ!”

Căderea Bucovinei

După operaţiunea de evacuare a Transnistriei, Bucovinei şi Basarabiei, la începutul lunii aprilie 1944 aproape întreaga Bucovină a fost reocupată de trupele sovietice.

În nordul Bucovinei (jud. Hotin, Cernăuţi, Storojineţ şi o parte a jud. Rădăuţi) administraţia sovietică venea pentru mult timp.

Acţiunile militare ale Armatei roşii în Bucovina au fost însoţite de cele ale formaţiunilor de partizani (în Hotin, Zastavna, Cernăuţi, etc.), lansate în zonele necesare Comandamentului militar sovietic, pentru facilitarea înaintării unităţilor de operaţiuni, prin executarea misiunilor de diversiune.

Acestea au fost primele elemente sovietice care au provocat nemulţumirea bucovinenilor.

Omul, acest animal care porneşte la război

Mes amis, discutăm astăzi despre un subiect nou, unul cu care nu sunteți, poate, foarte obișnuiți. Este vorba despre violență, o violență despre care nu vreți să știți, dar care vă atrage, căci – după cum spun psihanaliștii – barbarul care se ascunde în fiecare dintre noi nu poate fi niciodată complet anihilat.  Să dăm, deci, Cezarului ce-i al Cezarului, şi  lui John Keegan ce-i al lui. *

„Războiul este continuarea politicii prin alte mijloace”. Dacă această afirmație a lui Clausewitz ar fi fundamentată, lumea ar fi mai uşor de  înțeles.

Clausewitz, un prusac veteran al războaielor napoleoniene, care şi- a consacrat anii de bătrânețe redactării a ceea ce avea să devină cea mai faimoasă carte despre război – Vom Kriege (Despre război)  -,  a scris că războiul reprezintă continuarea „relațiilor politice (des politischen Verkehrs) prin alte mijloace (mit Einmishung anderer Mittel)”.

Germana originală exprimă o idee mai subtilă şi mai complexă decât reuşesc să exprime traducerile realizate în alte limbi. În ciuda acestui inconvenient, gândirea lui Clausewitz rămâne incompletă. Ea presupune existenţa statelor, a intereselor naţionale şi a calculelor raţionale în privinţa realizării lor.

Însă războiul precede cu câteva milenii apariţia statelor, diplomaţia şi strategia.

Sfârşitul Generalului-Soldat

„Din partea de vest a satului Girov, porneşte un deal care ţine până în Piatra Neamţ, învecinându-se cu dealul Balaurul şi cartierul Vânători, situat în partea de sud-est a oraşului. *

Pe acest deal, încă din primăvară când se arăta firul ierbii, până târziu, toamna, putea fi văzut un bătrân cu o barbă albă ca a lui Moş Crăciun, purtând o turmă de vreo 20-25 de cârlani adunaţi din tot satul. Păzitorul nostru de oi purta o traistă pe umăr, în care avea ceva merinde şi câteva cărţi, însă foarte mult timp din zi îl petrecea admirând dealurile şi munţii din jur. De nişte aduceri aminte, privirile bătrânului când se luminau, când se întristau până la lacrimi.

Pe acelaşi deal, recruţii din unitatea militară a Regimentului 15 Dorobanţi făceau instrucţie şi teme de luptă. Mai multe zile la rând, un locotenent încercase o temă de luptă care nu-i reuşea deloc pentru că formaţia militară cu care se antrena îl dădea de fiecare dată peste cap.

Urmărindu-i acţiunea, bătrânul se apropie de el şi, zâmbindu-i cu blândeţe, îi întocmi o temă de luptă atât de apărare, cât şi de atac. Necăjit de faptul că  până şi un cioban ştie mai multă tactică de luptă decât el, se răsti la acesta şi-l alungă.

Bătrânul oier plecă şi în colţul gurii îi apăru un zâmbet amar.

Trecu un an de la această întâmplare şi, într-o zi, un ofiţer şi un grup de soldaţi veniseră la instrucţie pe acelaşi deal.

Cândva, noi eram băieţii buni

Odesa, 1942

„Românii dădeau uneori mâncare noaptea la populaţie, dar fără să afle nemţii. Ăştia erau răi de tot, când treceau coloane lungi de prizonieri ruşi, amărâţi rău de tot, lumea arunca bucăţi de pâine, ţigări şi care se apleca era lovit imediat cu patul puştii”.

„În Odesa erau şi foarte mulţi germani. În fiecare dimineaţă găseai pe drumuri 3-4 cadavre dezbrăcate. Erau nemţi care se duceau la bordeluri şi erau prinşi de partizani. Era plină Odesa de partizani, nici nu ştiai de cine să te fereşti. Oricum, nu prea aveau treabă cu românii, pe nemţi îi vânau”.

„La Odesa am fost odată şi la Operă. (…) La un moment dat a urcat pe scenă un clovn cu o păpuşă care semăna cu un copil. Nu mai ştiu ce făcea acolo, dar la un moment dat a coborât de pe scenă în primul rând, unde stăteau ofiţerii germani, s-a dus la unul dintre ei şi i-a pus papuşa în braţe. Nu ştiu sigur ce s-a întâmplat, păpușa aia l-a stropit pe neamț. Toată sala a amuțit, iar ofițerul s-a ridicat încet, a scos o batista cu care s-a șters pe faţă, apoi a scos pistolul și l-a împușcat pe clovn drept în cap”.